murg dex - definiţie, sinonime, conjugare
MURG1 s.n. 1. (Înv. şi pop.) Amurg. 2. (Rar) Zori de zi. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MURG2, -Ă, murgi, adj., s.m. şi f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roşcat, castaniu-închis sau cenuşiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S.m. şi f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ♢ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. m u r g.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MUR//G ~gă (~gi) şi substantival (despre cai) Care are părul de culoare castanie-închisă. /cf. alb. murg
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

murg (múrgă), adj. – 1. (Cal sau bou) brun. – 2. Negru, negricios. – 3. (S.m.) Cal brun. – 4. (S.m.) Cal în general. – 5. (S.n.) Crepuscul, apus, auroră. – Mr. murgu, megl. murg. Origine necunoscută. E unul dintre cuvintele cele mai discutate din vocabularul rom. Pare să coincidă cu sl. (bg., rus.) mrakŭ „întunecime”, bg., sb., cr., ceh. mrak „apus”, pol. mrok „obscuritate”, rus. morok „obscuritate”, bg. murg(av) „brun”, sb., cr. murgast „brun”, rus. muryi „brun”, ceh. moura „vacă brună” (cf. Berneker, II, 78; după Vasmer, II, 175 -g final se poate explica prin intermediul sl., dar explicaţia lui pare insuficientă pentru rom.). Istoria cuvintelor sl. nu este clară. Un etimon sl. pentru rom. (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 206; Conev 97; Cortés 125) este greu de admis din punct de vedere fonetic. Gr. *μουριϰος, „ca mura” (Diculescu, Elementele, 457), direct sau prin lat. *moricus, în loc de morulus (Weigand, Jb., XII, 103; Pascu, I, 121; Pascu, Arch. Rom., VI, 224; Pascu, Beiträge, 8; cf. REW 433) este improbabilă, deoarece în astfel de cazuri i aton se reduce de obicei în rom., cf. limpede, muced etc.; de asemenea, pare mai puţin probabilă der. din gr. μόριϰος „maur” (Roesler 573). Nu convinge mai mult der. din gr. ἀμόργη „resturi de măslină”, direct (Meyer 292); nici prin mijlocirea lat. amurca (Capidan, Raporturile, 478; cf. Philippide, II, 631), nu este mai convingătoare. În sfîrşit, nu a fost acceptată explicaţia care se bazează pe gr. ἀμολγός „timpul mulsului” (Philippide, Principii, 141; Diculescu, Elementele, 447; cf. Tiktin). Relaţia cu alb. muk, murgu „brun”, muk, mugu „crepuscul” mugetë, „asfinţit” este evidentă, cf. Philippide, II, 725 şi Rosetti, II, 119; dar cuvîntul alb., greşit explicat (după Treimer, Mitt. Wien., 375, dintr-o rădăcină care ar însemna „strălucitor, luminos”) ar putea proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 478). În fine, E. Lange-Kowal, Rum. murg und amurg, zwei Zeugen des illyro-thrako-dakorum. Uebereinanderleben, în Sprachkunde, 1941, nr. 6, p. 9-11, crede că-i vorba de un cuvînt autohton. Deşi indiciile sînt insuficiente pentru a fi posibil să se ajungă la concluzii definitive, pare că originea ereditară este mai probabilă decît un împrumut din sl. sau din alb. Prezenţa lui amurg, cu a- protetic care apare de obicei numai în elemente lat. (cf. acasă, afund, aminte etc.) pare să pledeze în favoarea acestei ipoteze. Der. amurg (mr. amurziş, amurzită), s.n. (crepuscul, apus), cu a- protetic, fiind la început un adv.; amurgi (var. murgi), vb. (a se întuneca, a se înnopta); murgă, s.f. (noapte, întuneric; iapă brună; varietate de pere); murgan, s.m. (nume de bou); murgană, s.f. (nume de vacă); murgilă, s.m. (nume de bou); Murgilă, s.f. (personaj din mitologia populară care personifică noaptea); murgit, s.n. (crepuscul); înmurgi, vb. (a se înnopta). – Deşi legătura cuvintelor aici prezentate este greu de stabilit, este de presupus că mag. murga provine din rom. (Edelspacher 19); şi probabil şi bg. murg(a) (Capidan, Raporturile, 210); sb., cr. murgast „murg” (în opoziţie cu sb. mrk(lo)mrkov „murg”, şi mrgodan, mrgodno „întunecat”, care pare să provină din sl. mrkŭ, cf. Vasmer, II, 177), alb. murk, murgu, ngr. μοῦργος (Murnu, Lehnw., 32), ngr. μουρϰίζει „a înnopta” şi μούρϰισμα „crepuscul” (după Meyer, Neugr. St., II, 42, aceste cuvinte provin din sl.).
(Dicţionarul etimologic român)

murg (despre cai) adj. m., s. m., pl. murgi; f. sg. múrgă, pl. múrge
(Dicţionar ortografic al limbii române)

murg (amurg) s. n., pl. múrguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MURG s. v. amurg, apus, asfinţit, înserare, seară.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mu mur

Cuvinte se termină cu literele: rg urg