mursă
[Sinonime]
MÚRSĂ1, murse, s.f. 1. (Reg.) Băutură fermentată preparată din miere amestecată cu apă sau cu lapte; hidromel. 2. (Înv.) Suc, zeamă, must (de fructe, de flori etc.) – Lat. [aqua] mulsa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚRSĂ2, murse, s.f. (Înv.) Semn mic şi negru pus pe obraz pentru a imita o aluniţă; aluniţă artificială. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚRS//Ă ~e f. reg. rar Băutură alcoolică slabă, obţinută prin fermentarea mierii amestecate cu apă sau cu lapte; hidromel. /<lat. [aqua]mulsa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
múrsă (múrse), s.f. – 1. Hidromel, melasă cu apă. – 2. Dulceaţă, partea dulce a unui lucru. – 3. Pulpă de fructe. Origine îndoielnică. Dacă ideea iniţială e cea de „dulce”, ar trebui legat de sb. mrs, „zi de dulce”, cf. rom. „dulce” cu acelaşi sens; sb. mrsiti „a mînca carne”; bg. mărsjă „a mînca carne în zi prohibită”, rom. a se îndulci. Der. din lat. mulsa „hidromel” (Tiktin; Candrea; Scriban) nu e posibilă fonetic (cf. Graur, BL, V, 106); explicaţia schimbăriil lui l › r prin intermediul unei influenţe gr., cf. sicil. ammursatu „vin dulce” (Diculescu, Elementele, 436), nu pare convingătoare. Dacă acest cuvînt este identic cu mursă, s.f. (benghi, mişină, scobitură pe dinţii cailor), după cum pare, atunci se poate presupune că înv., pentru a se obţine aluniţe artificiale pe faţă, se folosea pulpa unui anumit fruct; cel de-al doilea sens se explică uşor prin analogie (după Candrea şi Scriban, din lat. morsa „muşcătură”).
(Dicţionarul etimologic român)
múrsă (băutură, aluniţă artificială) s. f., g.-d. art. múrsei; pl. múrse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
múrsă2, múrse, s.f. (înv.) 1. semn mic şi negru pus pe obraz, pentru a imita o aluniţă; aluniţă artificială. 2. mătase neagră folosită de femei pentru acoperirea obrajilor. 3. scobitură pe dinţii calului.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MÚRSĂ s. v. hidromel, mied, mişină, must, sevă, sirop, suc.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚRSĂ2, murse, s.f. (Înv.) Semn mic şi negru pus pe obraz pentru a imita o aluniţă; aluniţă artificială. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
múrsă (múrse), s.f. – 1. Hidromel, melasă cu apă. – 2. Dulceaţă, partea dulce a unui lucru. – 3. Pulpă de fructe. Origine îndoielnică. Dacă ideea iniţială e cea de „dulce”, ar trebui legat de sb. mrs, „zi de dulce”, cf. rom. „dulce” cu acelaşi sens; sb. mrsiti „a mînca carne”; bg. mărsjă „a mînca carne în zi prohibită”, rom. a se îndulci. Der. din lat. mulsa „hidromel” (Tiktin; Candrea; Scriban) nu e posibilă fonetic (cf. Graur, BL, V, 106); explicaţia schimbăriil lui l › r prin intermediul unei influenţe gr., cf. sicil. ammursatu „vin dulce” (Diculescu, Elementele, 436), nu pare convingătoare. Dacă acest cuvînt este identic cu mursă, s.f. (benghi, mişină, scobitură pe dinţii cailor), după cum pare, atunci se poate presupune că înv., pentru a se obţine aluniţe artificiale pe faţă, se folosea pulpa unui anumit fruct; cel de-al doilea sens se explică uşor prin analogie (după Candrea şi Scriban, din lat. morsa „muşcătură”).
(Dicţionarul etimologic român)
múrsă (băutură, aluniţă artificială) s. f., g.-d. art. múrsei; pl. múrse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
múrsă2, múrse, s.f. (înv.) 1. semn mic şi negru pus pe obraz, pentru a imita o aluniţă; aluniţă artificială. 2. mătase neagră folosită de femei pentru acoperirea obrajilor. 3. scobitură pe dinţii calului.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MÚRSĂ s. v. hidromel, mied, mişină, must, sevă, sirop, suc.
(Dicţionar de sinonime)