MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. 1. A râde pe sub mustaţă, a zâmbi reţinut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulţumit de ceva. – Din mustaţă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUSTĂCÍRE, mustăciri, s.f. (Rar) Faptul de a mustăci; semn de nemulţumire, cârtire. – V. mustăci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
mustăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mustăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mustăcíre s. f., g.-d. art. mustăcírii; pl. mustăcíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUSTĂCÍRE, mustăciri, s.f. (Rar) Faptul de a mustăci; semn de nemulţumire, cârtire. – V. mustăci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mustăcíre s. f., g.-d. art. mustăcírii; pl. mustăcíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)