mustață dex - definiţie, sinonime, conjugare

mustață

[Sinonime]
MUSTÁŢĂ, mustăţi, s.f. I. 1. Părul care creşte deasupra buzei superioare la bărbaţi. ♢ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustaţa = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustaţă = a rade (sau a zâmbi) pe ascuns sau reţinut (şi ironic). A trage (sau a duce) la mustaţă = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor şi ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi şi subţiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viţei de vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuinţate în construcţii pentru susţinerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oţel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéaţă s.f.] – Lat. – V. *mustacea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MUST//ÁŢĂ ~ăţi f. 1) Păr care creşte deasupra buzei superioare la bărbaţi. ♢ A-i râde (sau a-i zâmbi) cuiva ~aţa a fi mulţumit; a se bucura. A râde (sau a zâmbi) pe sub ~ăţi a râde abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc în jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele două fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antenă. 4) Fire subţiri situate în jurul gurii la unii peşti, care servesc ca organe pentru pipăit. 5) la pl. Ţepi lungi şi subţiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Mătasea porumbului. [G.-D. mustăţii] /<lat. mustacea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mustáţă (mustắţi), s.f. – 1. Părul care creşte la bărbaţi deasupra buzei superioare. – 2. Radicelă, radiculă. – 3. Ţeapă, aristă. – 4. Vlăstar de plantă agăţătoare. – Mr., megl. mustaţă. Lat. mustacea (Puşcariu 1141; Candrea-Dens., 1187; REW 5803a), din gr. μύσταξ (Cihac, II, 678; Rosetti, II, 65), cf. bg. mustak (Domaschke 90), alb. mustakje, sb., cr. mustač, it. mostacchio, sp. mostacho. – Der. mustăcios, adj. (cu mustaţă); mustăcioară, s.f. (mustaţă mică), pe care REW 5803 îl derivă de la un lat. mustaciolum; mustăci, vb. (a zîmbi; a da semne de nemulţumire); mustăceală, s.f. (probă de nemulţumire). – Din rom. provine bg. mustăčuri (Capidan, Raporturile, 228).
(Dicţionarul etimologic român)

mustáţă s. f., g.-d. art. mustăţii; pl. mustăţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MUSTÁŢĂ s. v. antenă.
(Dicţionar de sinonime)

MUSTÁŢĂ s. v. barbă, mătase, ţeapă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mu mus must musta mustat

Cuvinte se termină cu literele: ta ata tata stata ustata