muta dex - definiţie, sinonime, conjugare
MUT, -Ă, muţi, -te, adj., s.m. şi f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ♢ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmaţiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata şi) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acţiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ♢ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără sunete sau vorbirea personajelor. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci îşi exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunţă. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. P. ext. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniştit. 5. S.m. şi f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) mişca din locul în care se găseşte şi a (se) aşeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ♢ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuinţa) în alt loc, a-şi schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. şi pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcţia. ♦ Expr. A-şi muta gândul = a se răzgândi, a renunţa. 4. (La jocul de şah) A efectua o mutare. – Lat. mutare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MUT mútă (muţi, múte) 1) şi substantival (despre persoane) Care este lipsit de facultatea de a vorbi; care nu poate vorbi. ♢ Unde a dus surdul roata şi ~ul iapa undeva departe, unde nu ştie nimeni. 2) fig. Căruia nu-i placevorbească mult; tăcut din fire. 3) Care este lipsit de sonoritate. Film ~. Scenă mută. ♢ Literă mută literă scrisă care nu se citeşte. 4) fig. poet. Care este absolut liniştit; netulburat de nimeni. 5) (despre sentimente) Care nu poate fi exprimat prin cuvinte. /<lat. mutus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MUTÁ mut tranz. 1) A lua din locul în care se află, punând în alt loc; a mişca (din loc). ♢ ~ (cuiva) fălcile a lovi (pe cineva) cu putere peste obraz, vătămându-i maxilarele. A-şi ~ gândul a-şi schimba părerea, intenţiile; a se răzgândi. 2) A face să se mute. /<lat. mutare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE MUTÁ mă mut intranz. 1) A-şi schimba locul; a trece (dintr-un loc în altul); a se transfera. 2) A-şi schimba domiciliul; a se stabili (cu traiul) în alt loc. /<lat. mutare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mut (mútă), adj. – Silenţios, tăcut, care nu vorbeşte. – Mr., megl., istr. mut. Lat. mūtus (Puşcariu 1144; Candrea-Dens., 1189; REW 5798), cf. v. it. muto, friul., prov., cat. mut, v. fr. mu, sp., port. mudo. – Der. mutul, s.m. art. (Arg., lacăt); mutălău, s.m. (prost, nătîng); mutulică, s.m. (prost); muţi, vb. (a rămîne mut), cf. amuţi (după Puşcariu 1147 şi REW 5786, din lat. *mūtῑre, în loc de mūtescĕre, cf. prov. mudir); muţeşte, adv. (ca muţii; prin semne); muţeală (var. muţie, muţenie), s.f. (calitatea de a fi mut); mutism, din fr. mutisme. – Din rom. provin bg. mut (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. mutien (Miklosich, Bg., 127), mag. muta (Edelspacher 19) şi ngr. μοῦτος (Murnu, Lehnw., 33).
(Dicţionarul etimologic român)

mutá (mutát,át), vb. – 1. A deplasa, a mişca din loc. – 2. A schimba casa de locuit. – 3. A schimba destinaţia, a primi numire în alt loc. – 4. (Refl.) A se întoarce, a schimba poziţia. – Mr. mut, mutare, megl. mut, mutari. Lat. mūtāre (Puşcariu 1145; Candrea-Dens., 1192; REW 5785), cf. it. mutare, prov., cat., sp., port. mudar, fr. muer. – Der. mutăcios, adj. (variabil, schimbător); mutat, s.n. (schimbare de domiciliu; înv., locuinţă, şedere); mutătoare, s.f. (împărăteasă, Byronia dioica); mutător, adj. (schimbător); strămuta, vb. (a transporta în alt loc, a schimba locul, a deplasa; a schimba; a transpune), cu pref. stră- (după Candrea, din lat. vulg. *extramūtāre, în loc de transmūtare); nestrămutat, adj. (neclintit).
(Dicţionarul etimologic român)

mut adj. m., s. m., pl. muţi; f. sg. mútă, pl. muţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mutá vb., ind. prez. 1 sg. mut, 3 sg. şi pl. mútă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MUT s., adj. v. cretin, idiot, imbecil, tâmpit.
(Dicţionar de sinonime)

MUT s. art., adj. 1. s. art. (reg.) cloj, mutulică, primicer, zbicer. (~ la jocul căluşarilor.) 2. adj. v. ursuz. 3. adj. v. liniştit.
(Dicţionar de sinonime)

MÚTUL s. art. v. aghiuţă, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
(Dicţionar de sinonime)

MUTÁ vb. 1. v. clinti. 2. v. mişca. 3. a (se) deplasa, a (se) strămuta, (înv. şi reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 4. (reg.) a se coltosi. (S-a ~ în alt oraş.) 5. a (se) permuta, a (se) strămuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploieşti.) 6. a schimba. (~ baza de operaţii.) 7. (înv.) a (se) ridica. (Şi-a ~ tabăra în altă parte.) 8. v. devia. 9. v. schimba. 10. a schimba, (înv. şi reg.) a strămuta. (Să-ţi ~ gândurile cu privire la ...)
(Dicţionar de sinonime)

MUTÁ vb. v. amâna, asasina, clătina, deceda, dispărea, duce, înlocui, metamorfoza, mişca, modifica, muri, omorî, păsui, pieri, prăpădi, preface, prelungi, preschimba, răposa, schimba, sfârşi, stinge, sucomba, suprima, transforma, ucide.
(Dicţionar de sinonime)

MÚTĂ s. v. puşculiţă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Mut ≠ comunicativ, guraliv, limbut, palavragiu, sonor, vorbăreţ
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: mu mut

Cuvinte se termină cu literele: ta uta