muzică dex - definiţie, sinonime, conjugare
MÚZICĂ, (4) muzici, s.f. 1. Arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Ştiinţă a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului şi al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creaţie componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziţii muzicale. ♢ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. ♢ Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare şi de pulsaţiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÚZI//CĂ ~ci f. 1) Arta care exprimă sentimente, idei, stări psihice în imagini artistice sonore. ♢ ~ vocală muzică interpretată cu vocea (de către un cântăreţ, un ansamblu sau de către un cor). ~ instrumentală muzică executată la instrumente, fără participarea vocilor omeneşti. 2) Creaţie muzicală; melos. 3) Ştiinţa sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului şi armoniei. 4) fig. Îmbinare melodioasă a sunetelor vorbirii în cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militară fanfară (militară). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

múzică (múzici), s.f. – 1. Creaţie artistică cu ajutorul sunetelor. – 2. Muzicuţă, armonică. – 3. (Arg.) Gură, plisc. – Mr. muzica. Fr. musique, şi în mr. din it. musica, cf. tc., bg. muzika. Este dubletul lui musichie, s.f. (muzică; muzică gregoriană), înv., din mgr. μουσιϰή (Gáldi 212), cf. sl. musikija. Ortografia musică (şi der.) este înv. – Der. muzic, s.m. (înv., muzician), din it. musico; muzical, adj., din fr. musical; muzicant, s.m., din germ. Musikant; muzicesc, adj. (înv., muzical); muzicuţă, s.f. (armonică; Arg., gură).
(Dicţionarul etimologic român)

MÚZICĂ s.f. 1. Arta de a îmbina în mod armonios sunete pentru a exprima idei, sentimente. 2. Ştiinţa sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului şi armoniei. 3. Operă, bucată muzicală, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. 4. Formaţie instrumentală; orchestră. ♢ Muzică militară = fanfară; (fam.) a-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. [Var. musică s.f. / < lat., it. musica, fr. musique < gr. mousike – arta poeziei şi a cântecului].
(Dicţionar de neologisme)

MUZIC- v. muzico-.
(Dicţionar de neologisme)

MÚZICĂ s. f. 1. artă care exprimă cu ajutorul sunetelor sentimente şi atitudini. o ă sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare şi de pulsaţiile corpurilor planetelor. 2. ştiinţa sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului şi armoniei. 3. operă, bucată muzicală, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. o ~ uşoară = muzică cu caracter distractiv, adesea în ritmuri de dans. 4. formaţie instrumentală; orchestră. o ~ militară = fanfară; (fam.) a-i face (cuiva) ~ = a-i face (cuiva) scandal. (< lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik)
(Marele dicţionar de neologisme)

múzică s. f., g.-d. art. múzicii; (orchestre) pl. múzici
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MÚZICĂ s. 1. v. cântec. 2. muzică serială v. serialism. 3. (MUZ.) cântare. (~ se aude până departe.) 4. v. fanfară.
(Dicţionar de sinonime)

MÚZICĂ s. v. acordeon, orchestră.
(Dicţionar de sinonime)

MÚZIC s. v. muzicant, muzician.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: mu muz muzi muzic

Cuvinte se termină cu literele: ca ica zica uzica