mâna dex - definiţie, sinonime, conjugare
MÁNĂ s.f. 1. Lichen comestibil care creşte pe stânci în forma unor mici ghemuri cenuşii, purtate uneori în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p.ext. pâine făcută din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belşug, abundenţă. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate şi cu flori hermafrodite dispuse în spicule, care creşte în preajma apelor şi prin mlaştini (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p.ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după ploaie. – Din sl. mana, ngr. mánna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MẤNĂ, mâini, s.f. I. 1. Fiecare din cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebraţului, care se termină cu cele cinci degete. ♢ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acţionat manual. ♢ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înţelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obţinut, de realizat, de efectuat). ♢ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înţelege cu cineva (în privinţa unei tranzacţii); a face un târg, a se învoi (din preţ), strângându-şi mâna (în semn de pecetluire a tranzacţiei încheiate). A(-şi) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acţiunilor rele. (Pop.) A se ţine cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucişa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-şi ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îţi aparţine sau de care eşti sigur că îl poţi obţine. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-şi fi atins scopul, fără nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărţi) a-i veni rândul să împartă cărţile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărţi) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (şi picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini şi de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acţioneze. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acţioneze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acţiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-şi însuşi un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăţa, a înşfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde a înşfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală; a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mîinile încrucişate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuţie benevolă. A avea mână uşoară sau a fi uşor de mână = a lucra cu fineţe şi cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărţi) a da cărţi bune celor cu care joacă. A-şi face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obţine favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână şi a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-şi putea permite (să facă ceva); a-i permite situaţia., împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoţilor, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenţia nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acţiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoinţă, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoţ, pungaş. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (şi din picioare) = a face eforturi pentru obţinerea unui lucru, a se strădui, a-şi da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă, supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conştiinţa curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-şi lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiţiei = a deferi justiţiei; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreţia cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier (sau mână forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ♢ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică şi foarte ramificată, cu flori albe şi cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acţiuni). ♢ Mână de lucru = muncitor. Mână moartă = (la unele jocuri de cărţi) jucător fictiv căruia i se distribuie cărţi, în cont. 2. Cantinte mică din ceva, cât încape în palmă. ♢ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporţii foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de acelaşi fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, mai rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ♢ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părţi ale lor, care se asemănă, ca formă şi ca întrebuinţare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ♢ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante şi recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracţiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ♢ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mişcare; a acţiona. – Lat. minari „a ameninţa”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se aşeza, a sta. ♢ Expr. (Parcă) i-au mas şoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. şi: mâi; part. mas] – Lat. manere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÁN//Ă f. 1) Plantă exotică, criptogramă, bogată în amidon. 2) Ciupercă parazită care provoacă unele boli la plantele cultivate. ~a viţei de vie. 3) Cantitate mare de bunuri; abundenţă; belşug. ~a livezilor. 4) bis. Hrană pe care se crede că Dumnezeu o trimitea israeliţilor, în fiecare dimineaţă, în deşertul Arabiei. /<sl. mana, ngr. mánna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÂN//Ă mâini f. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extremă a acestor membre care cuprinde palma şi degetele. ♢ Cu amândouă mâinile din toată inima; fără nici o rezervă. A-şi spăla mâinile (sau a se spăla pe mâini) a nu lua asupra sa nici o răspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toată ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeală. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mână; b) a-şi uni eforturile în vederea unor acţiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-şi muşca mâinile a se căi amarnic. A pune (sau a încrucişa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se în-toarce) cu ~a goală a pleca (a se întoarce) fără a obţine ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromiţător despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini şi de picioare) a face pe cineva să nu poată acţiona. A avea ~ liberă a dispune de libertate deplină. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-şi pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca să lovească pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în şolduri, încrucişate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ spartă a fi risipitor; a cheltui fără socoteală. A avea (sau a fi cu) ~ largă a fi darnic. A fi cu ~a lungă (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul să fure. A fi ~a dreaptă a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în căsătorie. A avea ~ de fier a fi autoritar şi sever. A uita de la ~ (până) la gură a uita foarte repede. O ~ spală pe alta (şi amândouă obrazul) se spune când una din părţi caută să justifice acţiunile alteia pentru ca să nu iasă la iveală lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciună se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o acţiune (adunând bani de la toţi). A lua cu o ~ şi a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ şi a lua cu două a fi hrăpăreţ. 3) fig. Persoană, individ ca autor al unei acţiuni. ♢ ~ de lucru forţă de lucru. 4) Cantitate mică de ceva, atât cât încape în palmă. O ~ de făină. 5) fig. Număr redus de unităţi; cantitate mică. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasă socială; treaptă. ♢ De toată ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE MĂN//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cereale, plante, fructe) A fi atins de mană; a se strica din cauza manei. /Din mană
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracţiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. ♢ ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracţiune animală) A face să se mişte conducând într-o anumită direcţie. 3) pop. (persoane) A obliga cu forţa la ceva. 4) A mişca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcţie. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MÂNEÁ mân intranz. pop. A rămâne să doarmă (undeva) noaptea. /<lat. manere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mánă (-ne), s.f. – 1. Lichen comestibil. – 2. Beneficiu, profit. – 3. Abundenţă, productivitate. – 4. Secreţie vîscoasă a unor plante. – 5. Oidium (Perenospora viticola). – Mr. mană. Ngr. μάννα (sec. XVII), în parte prin bg. mana (Tiktin; Candrea). – Der. mănos, adj. (fertil, bogat; folositor, rentabil); înmănoşa, vb. (Trans., rar, a fertiliza); mănoşie, s.f. (abundenţă, fertilitate).
(Dicţionarul etimologic român)

mînă (mấini), s.f. – 1. Parte anterioară a braţului. – 2. Braţ, membru superior al omului. – 3. Latură, parte. – 4. Pumn (conţinutul). – 5. Strat, înveliş. – 6. (În jocurile de cărţi) Persoană căreia-i vine rîndul să joace sau să dea cărţile. – 7. Categorie, rang, clasă. – 8. Dibăcie, abilitate. – Mr. mînă, mănă, megl. mǫnă, istr. măr(ę). Lat. mănus (Puşcariu 1079; Candrea-Dens., 1120; REW 5339), cf. it., sp. mano, fr. main, cat. ma, port. mão. După pl. mîni s-a format un sing. analogic, mînă, cf. pl. înv. mînule (ipoteza unui lat. *mana, cf. Puşcariu 1079, nu pare necesară). Este cuvînt de circulaţie generală, numai în Crişana a fost înlocuit cu brîncă (ALR, I, 49). Cf. mîner, mînecă, mănuşe, mănuchi. Der. mînuţă, s.f. (mînă mică), cf. it. manuccia; mînui, vb. (a mania, a conduce), format după fr. manier; mînuitor, adj. (care mînuieşte); înmîna, vb. (a remite, a pune în mînă), formaţie literară din sec. XIX; îndemînă, adv. (la mînă, uşor; adj., uşor, accesibil, favorabil); îndemînatic, adj. (abil, înzestrat); neîndemînatic, adj. (stîngaci, greoi); îndemănos, adj. (accesibil, uşor, comod); îndemîna, vb. (a facilita, a pune la dispoziţie; a ajuta, a înlesni; refl., a fi oportun; refl., a da încredere); amînă, adv. (înv., în apropiere); sumînă, s.f. (subsuoară), cu pref. sub-; mînătură, s.f. (vrajă, farmec); mînăştergură, s.f. (Trans., Bucov., prosop), format artificial din mînă şi şterge. Der. neol. mania, vb. (a manipula), din fr. manier; manej, s.n., din fr. manège; remania, vb. (a recompune; a reconstitui un guvern), din fr. remanier; manipula, vb., din fr. manipuler; manipulator, s.m., din fr. manipulateur; cf. manevră, manivelă.
(Dicţionarul etimologic român)

mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a ameninţa” (Diez, I, 270; Puşcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).
(Dicţionarul etimologic român)

mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-şi petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Puşcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. – Der. mas, s.n. (acţiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Puşcariu 1079 şi Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).
(Dicţionarul etimologic român)

MÁNA s. f. (la melanezieni şi polinezieni) forţă supranaturală impersonală, care ar sălăşlui în lucruri, în plante, în animale şi în oameni, exercitând o acţiune cauzală. (< fr. mana)
(Marele dicţionar de neologisme)

a avea mâini de aur expr. a fi îndemânatic / dibaci (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a avea la catastif / la mână (pe cineva) expr. 1. a deţine informaţii compromiţătoare (despre cineva). 2. a şantaja (pe cineva) (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

mánă-de-ápe (bot.) s. f., g.-d. art. mánei-de-ápe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mánă s. f., g.-d. art. mánei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mâna-Máicii-Dómnului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mână s. f., g.-d. art. mâinii; pl. mâini
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărút-mâna (cerşit) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărút mâna (formulă de salut sau de mulţumire) vb. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

măná vb., ind. prez. 3 sg. măneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. şi pl. mână; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâne; ger. mânând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mâneá vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâie/mănă; part. mas; ger. mâínd/mânând
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MANA-PĂMÂNTULUI s. v. rodul-pământului.
(Dicţionar de sinonime)

MÁNĂ s. v. beneficiu, câştig, miere, nectar, profit, venit.
(Dicţionar de sinonime)

MÁNĂ s. 1. (BOT.) (reg.) moină-galbenă. (Polenul florilor de porumb se numeşte ~.) 2. (BOT.) mană-de-apă (Glyceria aquatica) = (reg.) roua-cerului. 3. frupt. (~ la vite.)
(Dicţionar de sinonime)

MANA-JÍDOVULUI s. v. zmeur, zmeurar.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNA-DIÁVOLULUI s. v. regină.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNAMAICIIDÓMNULUI s. v. palma-maicii-domnului, palma-pământului.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNĂ s. 1. (ANAT.) membru superior, (înv. şi reg.) brâncă. (Omul are două ~îini şi două picioare.) 2. (ANAT.) (pop. şi fam.) labă. (Nu pune ~ pe mine!) 3. v. braţ. 4. v. palmă. 5. mână de lucru v. forţă de muncă. 6. v. pumn. 7. (BOT.) mâna-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Mării. 8. mână curentă v. balustradă. 9. (TEHN.) braţ, crac, margine, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 10. v. bată. 11. (TEHN.) braţ, furcă, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (~ la războiul de ţesut.)
(Dicţionar de sinonime)

MÂNĂ s. v. calitate, cocârlă, condiţie, femeiuşcă, fofează, grijă, hădărag, leucă, mănunchi, mănuşă, măsea, muieruşcă, pază, posesiune, rang, schimbătoare, seamă, spetează, stare, stăpânire, teapă, titirez, treaptă.
(Dicţionar de sinonime)

PULPA MÂINII s v. antebraţ.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.)
(Dicţionar de sinonime)

MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNEÁ vb. v. înnopta, poposi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma man

Cuvinte se termină cu literele: na ana