MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-şi ieşi din fire, a se înfuria. ♢ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MANÍE, manii, s.f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitaţie psihomotorie, logoree, halucinaţii, incoerenţă a gândirii etc.; p.ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. V. capriciu, toană. – Din ngr. manía, fr. manie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÂNÍE, mânii, s.f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ♢ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie uşor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-şi manifesta nemulţumirea (faţă de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MANÍ//E ~i f. 1) Stare patologică caracterizată prin diverse tulburări mintale (exaltare euforică, instabilitate, incoerenţă de idei şi de activitate motrice). 2) Tulburare a spiritului, manifestată prin prezenţa unei idei fixe. 3) Obişnuinţă exagerată şi obsedantă; purtare ciudată. /<ngr. mania, fr. manie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÂNÍ//E ~i f. 1) Stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază; furie stăpânită. ♢ Iute (grabnic, rău) la ~ care se enervează foarte repede; irascibil; iritabil. Într-o ~ într-un moment de enervare, de iritare. 2) Atitudine rezervată şi ostilă faţă de cineva; supărare. 3): ~a lui Dumnezeu (Domnului, cerului) dezlănţuire a forţelor naturii; stihie; prăpăd. /<lat. manía
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mîníe (mâníi), s.f. – Supărare, furie. Lat. pop. mania, din gr. μάνια (Puşcariu 1087) cf. alb. mëni (Meyer 283; Philippide, II, 647). E dubletul lui manie, s.f., din fr. manie, cu der. maniac, adj., din fr. maniaque. Der. mînia, vb. (a irita, a înfuria); mîniac, s.m. (dansator, echilibrist), din ngr. μανιαϰός „nebun”, cu fonetismul apropiat de mînie (Tiktin), sec. XVIII, înv.; mîniecie, s.f. (şarlatanie), înv.; mînios, adj. (supărat, înfuriat).
(Dicţionarul etimologic român)
-MANÍE Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „obsesie patologică”. [< fr. -manie, cf. lat. mania, gr. mania – furie].
(Dicţionar de neologisme)
MANÍE s.f. 1. Stare psihică bolnăvicioasă manifestată prin obsesia unei idei fixe. 2. Obsesie, preocupare exclusivă pentru ceva; ciudăţenie, toană. [Gen. -iei. / cf. fr. manie, lat. mania, gr. mania – furie].
(Dicţionar de neologisme)
MANÍE1 s. f. boală mintală manifestată prin dispoziţie euforică, succesiune rapidă şi incoerentă a ideilor. ♢ obsesie, preocupare exclusivă pentru ceva; ciudăţenie, toană. (< ngr. manie, fr. manie)
(Marele dicţionar de neologisme)
-MANÍE2 elem. man2-.
(Marele dicţionar de neologisme)
mâniá vb. (sil. -ni-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. mânii, 3 sg. şi pl. mânie (sil. -ni-e), 1 pl. mâniém; ger. mâniínd (sil. -ni-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maniá vb. (sil. -ni-a), ind. prez. 1 sg. maniéz, 3 sg. şi pl. maniáză, 1 pl. maniém (sil. -ni-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. maniéze; ger. maniínd (sil. -ni-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maníe s. f., art. manía, g.-d. art. maníei; pl. maníi, art. maníile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÂNIÁ vb. v. înfuria.
(Dicţionar de sinonime)
MANIÁ vb. v. manevra, manipula, mânui.
(Dicţionar de sinonime)
MANÍE s. v. idee fixă.
(Dicţionar de sinonime)
MÂNÍE s. v. furie.
(Dicţionar de sinonime)
MÂNÍE s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A se mânia ≠ a se dezmânia
(Dicţionar de antonime)
Manie ≠ fobie
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÂNÍE, mânii, s.f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ♢ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie uşor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-şi manifesta nemulţumirea (faţă de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MANÍ//E ~i f. 1) Stare patologică caracterizată prin diverse tulburări mintale (exaltare euforică, instabilitate, incoerenţă de idei şi de activitate motrice). 2) Tulburare a spiritului, manifestată prin prezenţa unei idei fixe. 3) Obişnuinţă exagerată şi obsedantă; purtare ciudată. /<ngr. mania, fr. manie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÂNÍ//E ~i f. 1) Stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază; furie stăpânită. ♢ Iute (grabnic, rău) la ~ care se enervează foarte repede; irascibil; iritabil. Într-o ~ într-un moment de enervare, de iritare. 2) Atitudine rezervată şi ostilă faţă de cineva; supărare. 3): ~a lui Dumnezeu (Domnului, cerului) dezlănţuire a forţelor naturii; stihie; prăpăd. /<lat. manía
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mîníe (mâníi), s.f. – Supărare, furie. Lat. pop. mania, din gr. μάνια (Puşcariu 1087) cf. alb. mëni (Meyer 283; Philippide, II, 647). E dubletul lui manie, s.f., din fr. manie, cu der. maniac, adj., din fr. maniaque. Der. mînia, vb. (a irita, a înfuria); mîniac, s.m. (dansator, echilibrist), din ngr. μανιαϰός „nebun”, cu fonetismul apropiat de mînie (Tiktin), sec. XVIII, înv.; mîniecie, s.f. (şarlatanie), înv.; mînios, adj. (supărat, înfuriat).
(Dicţionarul etimologic român)
-MANÍE Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „obsesie patologică”. [< fr. -manie, cf. lat. mania, gr. mania – furie].
(Dicţionar de neologisme)
MANÍE s.f. 1. Stare psihică bolnăvicioasă manifestată prin obsesia unei idei fixe. 2. Obsesie, preocupare exclusivă pentru ceva; ciudăţenie, toană. [Gen. -iei. / cf. fr. manie, lat. mania, gr. mania – furie].
(Dicţionar de neologisme)
MANÍE1 s. f. boală mintală manifestată prin dispoziţie euforică, succesiune rapidă şi incoerentă a ideilor. ♢ obsesie, preocupare exclusivă pentru ceva; ciudăţenie, toană. (< ngr. manie, fr. manie)
(Marele dicţionar de neologisme)
-MANÍE2 elem. man2-.
(Marele dicţionar de neologisme)
mâniá vb. (sil. -ni-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. mânii, 3 sg. şi pl. mânie (sil. -ni-e), 1 pl. mâniém; ger. mâniínd (sil. -ni-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maniá vb. (sil. -ni-a), ind. prez. 1 sg. maniéz, 3 sg. şi pl. maniáză, 1 pl. maniém (sil. -ni-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. maniéze; ger. maniínd (sil. -ni-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maníe s. f., art. manía, g.-d. art. maníei; pl. maníi, art. maníile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÂNIÁ vb. v. înfuria.
(Dicţionar de sinonime)
MANIÁ vb. v. manevra, manipula, mânui.
(Dicţionar de sinonime)
MANÍE s. v. idee fixă.
(Dicţionar de sinonime)
MÂNÍE s. v. furie.
(Dicţionar de sinonime)
MÂNÍE s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A se mânia ≠ a se dezmânia
(Dicţionar de antonime)
Manie ≠ fobie
(Dicţionar de antonime)