MẤRŞAV, -Ă, mârşavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. şi: mârşáv] – Din sl. mrŭšavŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÂRŞĂVÍ, mârşăvesc, vb. IV.Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârşav.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÂRŞAV ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival (despre persoane) Care este în stare să comită fapte nedemne; josnic; netrebnic; abject; infam. 2) pop. Care este plin de murdărie; zoios; murdar. 3) înv. Care este foarte slab la trup; slăbănog. /<sl. mrušavu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mîrşáv (mârşávă), adj. – 1. Debil, slab, neputincios. – 2. Josnic, mîrşav, ticălos. Sl. mrŭšavŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187; Şeineanu, Semasiol., 209), cf. bg. măršav, sb. mršav, ceh. mršavy. – Der. mîrşevie, s.f. (ticăloşie, josnicie); mîrşevesc, adj. (ticălos, josnic); mîrşeveşte, adv. (josnic; prin trădare); mîrţină (var. mărţină), s.f. (cadavru, măruntaie), din sl. mrŭcina, cf. sb. mrgina, cr., slov. mercina şi bg. mărša (› mr., megl. mărşă „cadavru”); mîrţoagă, s.f. (gloabă), cu suf. -og (Cihac, II, 187; Conev 57; Densusianu, GS, I, 349), cuvînt pe care Diculescu 176 îl lega de v. germ. mariha, marha › germ. Mähre „gloabă, mîrţoagă”, şi pe care Lahovary 335 îl dune spre o epocă anterioară indoeurop.
(Dicţionarul etimologic român)
mârşav adj. m., pl. mârşavi; f. sg. mârşavă, pl. mârşave
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mârşăví vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mârşăvésc, imperf. 3 sg. mârşăveá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mârşăveáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÂRŞAV adj. v. costeliv, debil, delicat, dezgustător, dizgraţios, firav, fragil, gingaş, greţos, hidos, jegos, jigărit, mânjit, murdar, negru, nespălat, oribil, pătat, pipernicit, pirpiriu, plăpând, prăpădit, prizărit, răpănos, răpciugos, respingător, scârbos, sfrijit, slab, slăbănog, slăbuţ, slinos, soios, şubred, uscat, uscăţiv.
(Dicţionar de sinonime)
MÂRŞAV adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.
(Dicţionar de sinonime)
MÂRŞĂVÍ vb. v. pângări, profana, slăbi, spurca.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Mârşav ≠ onest
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÂRŞĂVÍ, mârşăvesc, vb. IV.Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârşav.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mîrşáv (mârşávă), adj. – 1. Debil, slab, neputincios. – 2. Josnic, mîrşav, ticălos. Sl. mrŭšavŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187; Şeineanu, Semasiol., 209), cf. bg. măršav, sb. mršav, ceh. mršavy. – Der. mîrşevie, s.f. (ticăloşie, josnicie); mîrşevesc, adj. (ticălos, josnic); mîrşeveşte, adv. (josnic; prin trădare); mîrţină (var. mărţină), s.f. (cadavru, măruntaie), din sl. mrŭcina, cf. sb. mrgina, cr., slov. mercina şi bg. mărša (› mr., megl. mărşă „cadavru”); mîrţoagă, s.f. (gloabă), cu suf. -og (Cihac, II, 187; Conev 57; Densusianu, GS, I, 349), cuvînt pe care Diculescu 176 îl lega de v. germ. mariha, marha › germ. Mähre „gloabă, mîrţoagă”, şi pe care Lahovary 335 îl dune spre o epocă anterioară indoeurop.
(Dicţionarul etimologic român)
mârşav adj. m., pl. mârşavi; f. sg. mârşavă, pl. mârşave
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mârşăví vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mârşăvésc, imperf. 3 sg. mârşăveá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mârşăveáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÂRŞAV adj. v. costeliv, debil, delicat, dezgustător, dizgraţios, firav, fragil, gingaş, greţos, hidos, jegos, jigărit, mânjit, murdar, negru, nespălat, oribil, pătat, pipernicit, pirpiriu, plăpând, prăpădit, prizărit, răpănos, răpciugos, respingător, scârbos, sfrijit, slab, slăbănog, slăbuţ, slinos, soios, şubred, uscat, uscăţiv.
(Dicţionar de sinonime)
MÂRŞAV adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.
(Dicţionar de sinonime)
MÂRŞĂVÍ vb. v. pângări, profana, slăbi, spurca.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Mârşav ≠ onest
(Dicţionar de antonime)