mărci
[Sinonime]
MÁRCĂ1, mărci, s.f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaşte etc. ♦ Tip, model, inscripţie (care indică sursa) de fabricaţie. Marcă de automobil. ♢ Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ♢ Loc. adj. (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii îşi dovedesc prezenţa la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de şină vopsită în alb, aşezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificaţia liniei ferate şi locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însuşire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. M a r k e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁRCĂ2, mărci, s.f. Unitate monetară principală în unele ţări europene. – Din germ. Mark.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁRCĂ3, mărci, s.f. 1. Nume dat în statul franc şi în Germania medievală comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară. 2. Obşte sătească din Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată. – Din germ. Mark.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁRCĂ4, mărci, s.f. (adesea determinat prin „poştală”) Mic imprimat emis de stat şi care, aplicat sau tipărit pe scrisori, pe unele colete etc., serveşte drept plată anticipată a transportului poştal. – Din germ. Marke.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁRC//Ă1 mărci f. 1) Semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de întreprinderi pe produsele lor. ~a fabricii. 3) Model de produs industrial. ~ de automobil. ♢ De ~ de calitate superioară. 4) înv. Emblema unei ţări; stemă. 5) Trăsătură specifică particulară; amprentă; pecete. ~a talentului (cuiva). [G.-D. mărcii] /<ngr. márka, fr. marque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÁRCĂ2 mărci f. (cu sau fără determinativul poştală) Timbru emis de stat, care se aplică pe corespondenţă, servind drept plată a transportului poştal. [G.-D. mărcii] /<germ. Marke
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÁRCĂ3 mărci f. Unitate a sistemului monetar din unele ţări (Germania, Finlanda etc). [G.-D. mărcii] /<germ. Mark
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
márcă (mắrci), s.f. – Marcă, sigiliu. – Mr. marcă. It. marca, fr. marque, , cf. ngr. μάρϰα, bg., sb., rus. marka). – Der. marca, vb., din fr. marguer, it. marcare; marcant, adj. (notabil), din fr. marquant; marcher, s.m. (marcator), din fr. marqueur; marchetărie, s.f., din fr. marqueterie; remarca, vb. (a observa), din fr. remarquer; remarcă, s.f. (notă, observaţie), din fr. remarque; remarcabil, adj. (însemnat), din fr. remarquable; mar(c)graf (var. mar(c)grav), s.m., din germ. Markgraf.
(Dicţionarul etimologic român)
MÁRCĂ1 s.f. 1. Semn distinctiv, inscripţie etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♦ Tip, model de fabricaţie. 3. Fisă metalică cu număr de ordine cu care muncitorii unei fabrici îşi marchează prezenţa la lucru. 4. Şină vopsită în alb, care arată punctul de intersecţie a două linii ferate. 5. (Mat.) Etichetă (I,3) [în DN]. [Pl. mărci. / < fr. marque, it. marca, rus. marka].
(Dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ2 s.f. Unitate monetară până in 1999 a unor ţări (Germania, Finlanda). [< germ. Mark].
(Dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ3 s.f. Provincie în unele state feudale condusă de un margraf sau de un principe şi care avea rolul de a întări graniţele marilor imperii din evul mediu. [< germ. Mark].
(Dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ1 s. f. timbru poştal. (< germ. Marke)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ2 s. f. 1. semn distinctiv, inscripţie etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♢ tip, model de fabricaţie. o de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trăsătură specifică; particularitate. ♢ caracteristică a unei categorii sau unităţi gramaticale. 3. fisă cu număr de ordine cu care muncitorii îşi marchează prezenţa la lucru. 4. şină vopsită în alb care arată punctul de intersecţie a două linii ferate. 5. (inform.) număr, cuvânt asociat unei instrucţiuni care o deosebeşte de celelate instrucţiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ3 s. f. unitatea monetară a unor ţări (Germania, Finlanda). (< germ. Mark)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ4 s. f. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe. (< germ. Mark)
(Marele dicţionar de neologisme)
márcă (semn distinctiv, unitate monetară, provincie de frontieră, timbru) s. f., g.-d. art. mărcii; pl. mărci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÁRCĂ s. timbru, (Ban.) ştamp, (Ban., Transilv., prin Maram. şi Bucov.) ştempel. (~ poştală.)
(Dicţionar de sinonime)
MÁRCĂ s. v. semn.
(Dicţionar de sinonime)
MÁRCĂ s. (IST.) (înv.) marchionat. (O ~ germană medievală de frontieră.)
(Dicţionar de sinonime)
MÁRCĂ s. v. armoarii, atribut, blazon, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, insignă, însemn, însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, stemă, trăsătură.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁRCĂ2, mărci, s.f. Unitate monetară principală în unele ţări europene. – Din germ. Mark.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁRCĂ4, mărci, s.f. (adesea determinat prin „poştală”) Mic imprimat emis de stat şi care, aplicat sau tipărit pe scrisori, pe unele colete etc., serveşte drept plată anticipată a transportului poştal. – Din germ. Marke.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁRC//Ă1 mărci f. 1) Semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de întreprinderi pe produsele lor. ~a fabricii. 3) Model de produs industrial. ~ de automobil. ♢ De ~ de calitate superioară. 4) înv. Emblema unei ţări; stemă. 5) Trăsătură specifică particulară; amprentă; pecete. ~a talentului (cuiva). [G.-D. mărcii] /<ngr. márka, fr. marque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÁRCĂ2 mărci f. (cu sau fără determinativul poştală) Timbru emis de stat, care se aplică pe corespondenţă, servind drept plată a transportului poştal. [G.-D. mărcii] /<germ. Marke
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÁRCĂ3 mărci f. Unitate a sistemului monetar din unele ţări (Germania, Finlanda etc). [G.-D. mărcii] /<germ. Mark
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
márcă (mắrci), s.f. – Marcă, sigiliu. – Mr. marcă. It. marca, fr. marque, , cf. ngr. μάρϰα, bg., sb., rus. marka). – Der. marca, vb., din fr. marguer, it. marcare; marcant, adj. (notabil), din fr. marquant; marcher, s.m. (marcator), din fr. marqueur; marchetărie, s.f., din fr. marqueterie; remarca, vb. (a observa), din fr. remarquer; remarcă, s.f. (notă, observaţie), din fr. remarque; remarcabil, adj. (însemnat), din fr. remarquable; mar(c)graf (var. mar(c)grav), s.m., din germ. Markgraf.
(Dicţionarul etimologic român)
MÁRCĂ1 s.f. 1. Semn distinctiv, inscripţie etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♦ Tip, model de fabricaţie. 3. Fisă metalică cu număr de ordine cu care muncitorii unei fabrici îşi marchează prezenţa la lucru. 4. Şină vopsită în alb, care arată punctul de intersecţie a două linii ferate. 5. (Mat.) Etichetă (I,3) [în DN]. [Pl. mărci. / < fr. marque, it. marca, rus. marka].
(Dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ2 s.f. Unitate monetară până in 1999 a unor ţări (Germania, Finlanda). [< germ. Mark].
(Dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ3 s.f. Provincie în unele state feudale condusă de un margraf sau de un principe şi care avea rolul de a întări graniţele marilor imperii din evul mediu. [< germ. Mark].
(Dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ1 s. f. timbru poştal. (< germ. Marke)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ2 s. f. 1. semn distinctiv, inscripţie etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♢ tip, model de fabricaţie. o de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trăsătură specifică; particularitate. ♢ caracteristică a unei categorii sau unităţi gramaticale. 3. fisă cu număr de ordine cu care muncitorii îşi marchează prezenţa la lucru. 4. şină vopsită în alb care arată punctul de intersecţie a două linii ferate. 5. (inform.) număr, cuvânt asociat unei instrucţiuni care o deosebeşte de celelate instrucţiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ3 s. f. unitatea monetară a unor ţări (Germania, Finlanda). (< germ. Mark)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÁRCĂ4 s. f. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe. (< germ. Mark)
(Marele dicţionar de neologisme)
márcă (semn distinctiv, unitate monetară, provincie de frontieră, timbru) s. f., g.-d. art. mărcii; pl. mărci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÁRCĂ s. timbru, (Ban.) ştamp, (Ban., Transilv., prin Maram. şi Bucov.) ştempel. (~ poştală.)
(Dicţionar de sinonime)
MÁRCĂ s. v. semn.
(Dicţionar de sinonime)
MÁRCĂ s. (IST.) (înv.) marchionat. (O ~ germană medievală de frontieră.)
(Dicţionar de sinonime)
MÁRCĂ s. v. armoarii, atribut, blazon, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, insignă, însemn, însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, stemă, trăsătură.
(Dicţionar de sinonime)