năbădăi dex - definiţie, sinonime, conjugare
NĂBĂDĂI1 s.f. pl. 1. (Pop. şi fam.) Acces de furie, de mânie. ♢ Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (1). ♢ Expr. A băga (pe cineva) în năbădăi = a) a înspăimânta; b) a face să-şi piardă calmul, stăpânirea de sine. 2. (Pop.) Criză epileptică. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NĂBĂDĂÍ2, năbădăiesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre animale) A manifesta neastâmpăr; a se frământa, a se agita. – Din năbădăi1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NĂBĂDẮI f. pl. pop. Acces de mânie nestăpânită; dambla. ♢ Cu ~ a) supărăcios; b) nărăvaş. A-l apuca (sau a-l găsi) pe cineva (toate) ~le a) a fi cuprins de furie; b) a fi cuprins de frică; c) a avea o criză de epilepsie; d) a înnebuni. A băga pe cineva în ~ a) a speria pe cineva; b) a face pe cineva să-şi iasă din fire. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

năbădáie (năbădắi), s.f. – 1. Atac de epilepsie. – 2. Atac, criză. – Var. năbădaică. Sl. (sb., bg., rus.) napadanije „atac” (Cihac, II, 211; Tiktin). – Der. năbădios, adj. (epilectic; coleric; neliniştit). Cf. năpădi.
(Dicţionarul etimologic român)

năbădăí vb., ind. prez. 3 sg. năbădăiéşte, imperf. 3 sg. năbădăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. năbădăiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

năbădáie s. f., pl. năbădăi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
NĂBĂDĂI s. pl. v. epilepsie, furie, înverşunare, mânie.
(Dicţionar de sinonime)

NĂBĂDÁIE s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiţă, maimuţăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: na nab naba nabad nabada

Cuvinte se termină cu literele: ai dai adai badai abadai