nărui dex - definiţie, sinonime, conjugare
NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. Refl. şi tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuşi; spec. a (se) ruina. ♦ Refl. (Despre fiinţe) A se prăbuşi cu toată greutatea corpului; p. ext. a muri (prăbuşindu-se). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A NĂRUÍ năruiésc tranz. A face să se năruiască. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE NĂRU//Í mă ~iésc intranz. 1) (de-spre maluri, povârnişuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se surpa; a se ponorî; a se dărâma. 2) şi fig. A se răsturna la pământ (din cauza pierderii punctului de sprijin); a se surpa. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

năruí (-uésc, năruít), vb. – 1. A cădea, a se prăbuşi. – 2. A se ruina. Origine suspectă. Pare să fie în loc de noroi „a se umple de noroi”, caz în care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruiés „a nivela solul pardosit”. Cf. şi fraze ca au murit mulţi oameni, cît nu-i puteau îngropa, şi-i aruncau prin gropi de-i năruiau (Neculce) sau năruiau munţii în mînă de-i făcea ţărînă (Creangă), unde sensurile glosate mai sus nu par să se potrivească (în primul ex. se poate înţelege „a nivela” sau „a acoperi cu pămînt”, iar în al doilea, „a fărîmiţa”). Der. din sl. rinati „a împinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibilă. – Der. năruială, s.f. (prăbuşire a unui zid); năruitură, s.f. (ruină).
(Dicţionarul etimologic român)

năruí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. nărui, 3 sg. şi pl. năruie, imperf. 3 sg. năruiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
NĂRUÍ vb. 1. v. dărâma. 2. v. prăbuşi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: na nar naru

Cuvinte se termină cu literele: ui rui arui