născocire dex - definiţie, sinonime, conjugare
NĂSCOCÍ, născocesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a crea ceva (ce nu a mai existat până atunci); a descoperi, a inventa. 2. Tranz. A scorni, a plăsmui (lucruri închipuite, neexistente, neadevărate); p. ext. a minţi. 3. Refl. (Rar) A se naşte, a se isca, a se ivi, a se întâmpla, – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NĂSCOCÍRE, născociri, s.f. Acţiunea de a (se) născoci şi rezultatul ei; ceea ce născoceşte cineva; născoceală. – V. născoci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A NĂSCOC//Í ~ésc tranz. 1) (ceva nou) A crea în imaginaţie în mod arbitrar; a broda; a fabrica; a izvodi; a ticlui; a inventa. 2) (lucruri neadevărate, inexistente, reprobabile) A crea cu ajutorul imaginaţiei în mod arbitrar; a izvodi; a inventa; a fabrica; a ticlui. 3) pop. A descoperi în urma unui efort creator; a inventa. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

născocí (născocésc, născocít), vb. – A inventa, a-şi închipui. Bg. naskačam „a afla”, din sl. naskočiti „a sări” (Cihac, II, 332; Conev 98). – Der. născocitor, adj. (inventiv, fertil, ingenios); născocitură, s.f. (invenţie, descoperire).
(Dicţionarul etimologic român)

născocí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. născocésc, imperf. 3 sg. născoceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. născoceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

născocíre s. f., g.-d. art. născocírii; pl. născocíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
NĂSCOCÍ vb. 1. v. inventa. 2. v. scorni.
(Dicţionar de sinonime)

NĂSCOCÍRE s. 1. v. inventare. 2. v. invenţie. 3. v. fantezie. 4. v. scornire. 5. v. minciună.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: na nas nasc nasco nascoc

Cuvinte se termină cu literele: re ire cire ocire cocire