năzuire dex - definiţie, sinonime, conjugare
NĂZUÍ, năzuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A tinde cu străduinţă către ceva; a aspira, a râvni. ♦ Refl. şi intranz. (Reg.) A se strădui, a se trudi; a încerca. 2. (Înv.) A se îndrepta spre cineva sau undeva după ajutor, a recurge, a apela la sprijinul, bunăvoinţa, îndurarea cuiva. 3. (Înv. şi reg.) A se îndrepta, a se duce spre..., a ţinti să ajungă la... – Et. nec. Cf. magh. n é z.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NĂZUÍRE, năzuiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a (se) năzui şi rezultatul ei. – V. năzui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A NĂZU//Í ~iésc intranz. 1) A-şi orienta activitatea spre atingerea unui scop (fiind stăpânit de o dorinţă puternică); a aspira; a tinde; a ţinti. 2) înv. A se îndrepta în mod hotărât undeva. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

năzuí (-uésc, năzuít), vb. – 1. A se adăposti, a se refugia. – 2. A se îndrepta către, a se adresa. – 3. A-şi îndrepta privirile, a aspira, a pretinde. – 4. A solicita, a implora. Sl. nazyvati „a invoca” (Cihac, II, 214; Tiktin), cf. sb., cr. naz(i)vati „a dori”. – Der. năzuinţă, s.f. (aspiraţie, pretenţie; dorinţă); nizui, vb. refl. (Trans., a se osteni, a se strădui), prin intermediul mag. nézni; nizuinţă, s.f. (Trans., aspiraţie, ţel).
(Dicţionarul etimologic român)

năzuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. năzuiésc, imperf. 3 sg. năzuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. năzuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

năzuíre s. f., g.-d. art. năzuírii; pl. năzuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
NĂZUÍ vb. v. aspira.
(Dicţionar de sinonime)

NĂZUÍ vb. v. apuca, îndrepta, lua, merge, orienta, păşi, pleca, porni.
(Dicţionar de sinonime)

NĂZUÍRE s. v. aspiraţie, dor, dorinţă, năzu-inţa, poftă, pornire, râvnă, tendinţă, vis.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: na naz nazu nazui nazuir

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire zuire azuire