namilă

NÁMILĂ, namile, s.f. Fiinţă sau lucru foarte mare; matahală, colos. ♦ Fiinţă fantastică de mărime enormă şi de obicei cu înfăţişare îngrozitoare. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NÁMIL//Ă ~e f. Fiinţă sau (mai rar) lucru de dimensiuni neobişnuit de mari şi ne-proporţionale; matahală. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

námilă (námile), s.f. – Gigant, uriaş. – Megl. namilă. Creaţie expresivă, cf. momîie şi der. sale. Der. propusă de Cihac, II, 192, din sl. namira „culme”, nu este convingătoare. Legătură cu rădăcina expresivă mam- a fost indicată deja de Tiktin, Candrea şi Scriban. Numeroase var. mamilă, momilă, mamină, mamişă, manină etc. – Natimă, s.f. (monstru, sperietoare, pocitanie; vrajă, descîntec împotriva unui duşman), în Olt., este un rezultat al lui anatimă încrucişat cu aceste cuvinte.
(Dicţionarul etimologic român)

námilă s. f., g.-d. art. námilei; pl. námile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
NÁMILĂ s. v. uriaş.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Namilă ≠ pitic
(Dicţionar de antonime)