nas dex - definiţie, sinonime, conjugare
NAŞ2, -Ă, naşi, -e, s.m. şi f. 1. Persoană care ţine în braţe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ♢ Expr. A fi naşul cuiva = a şti să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăţa pe cineva minte. A-şi găsi naşul = a da de o persoană care ştie să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. şi pop.) nănáş, -ă, (Înv. şi reg.) nânáş, -ă s.m. şi f.] – Nun + suf. -aş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NAŞ1 s.m. invar. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NAS, nasuri, s.n. 1. Parte proeminentă a feţei, situată între obraji, frunte şi gură, servind ca organ al respiraţiei şi al mirosului. ♢ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în faţă, sub ochii cuiva. (În legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) pe nas = cu timbru nazal. ♢ Expr. A avea nas sau a-şi ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-şi lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneţ, a se obrăznici. A (nu-) şi cunoaşte (sau vedea, şti) lungul nasului = a (nu-) şi da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-) şi da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze faţă de alţii; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-şi pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne ruşinat, umilit. (Fam.) Nu-ţi cade (sau pică) nasul dacă... = nu ţi se întâmplă nimic, nu-ţi pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ţine) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulţumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a ruşina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproşa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muştarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se ruşina, a se simţi vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce ruşinat. (Fam.) Să-ţi fie în nas! = să-ţi fie ruşine! (Fam.) A-şi băga (sau a-şi vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l priveşte). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înşela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minţi. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în faţă, bătându-şi joc de el. (Fam.) A-i ieşi (sau a-i da) pe nas = a o păţi, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) uşa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând uşa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-şi arăta sau a(-şi) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfăţişa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neaşteptate (şi fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) faţă în faţă (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simţ de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situaţii. ♦ (Rar) Faţă, obraz, cap. 2. Proeminenţă a unei piese, care serveşte la fixarea piesei într-o anumită poziţie sau la ghidarea, ridicarea sau distanţarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NAŞ ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) (în ritualul creştin) Persoană care participă la oficierea botezului ţinând pruncul în braţe. ♢ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-şi găsi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoană care a fost nun în timpul oficierii unei căsătorii. /nun + suf. ~aş
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NAS ~uri n. 1) Organ al mirosului şi al respiraţiei situat deasupra gurii. ~ acvilin. ~ cârn. ♢ A vorbi pe ~ a vorbi fonfăit. Cu ~ul în jos a) cuprins de ruşine; b) mofluz. A lăsa (sau a pune) ~ul în jos (sau în pământ) a fi cuprins de un sentiment de vinovăţie. A (nu) avea ~ a (nu) îndrăzni. A strâmba din ~ a) a manifesta nemulţumire; b) a face mofturi. A-şi băga (sau a-şi vârî) ~ul în ceva (sau unde nu-i fierbe oala) a se ame-steca nepoftit în treburile altuia. A (nu)-şi cunoaşte (sau a (nu)-şi şti) lungul ~ului a) a (nu)-şi şti locul; b) a (nu) şti măsura. A da ~ în ~ cu cineva a se întâlni faţă în faţă (pe neaşteptate) cu cineva. A duce (sau a purta) pe cineva de ~ a) a amăgi pe cineva; b) a manipula după plac pe cineva. A-i ieşi cuiva (ceva) pe ~ a avea de suferit de pe urma unui folos anterior. A (nu) fi de ~ul cuiva a (nu) fi potrivit, pe măsura cuiva. A fi cu ~ul de ceară a fi foarte sensibil. ~ în ~ faţă în faţă. Sub ~ aproape de tot. De sub ~ din faţa ochilor. 2) Simţ al realităţii înconjurătoare.~ subţire simţ ascuţit; spirit subtil. A avea ~ fin a fi perspicace; a avea fler. 3) Proeminenţă pe partea dinainte a unui mecanism sau a unei maşini. ~ul avionului. ~ul corabiei. /<lat. nasus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

nas (násuri), s.n. – 1. Organ al mirosului. – 2. Neruşinare, neobrăzare. – Megl. nas, istr. nǫs. Lat. nāsus (Puşcariu 1154; Candrea-Dens., 1205; REW 5842), cf. it. naso, friul., prov., cat. nas, fr. nez. – Der. năsos, adj. (cu nas mare); năsut, adj. (năsos), cuvînt suspect, pe care Puşcariu 1157, Candrea-Dens., 1206 şi REW 5843 îl derivă din lat. nāsūtus, cf. it. nasuto.
(Dicţionarul etimologic român)

a arunca flăcări pe nas expr. a fi furios (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a arunca (ceva cuiva) în nas expr. a spune (ceva cuiva) cu reproş (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-i cădea nasul expr. 1. a-şi pierde îndrăzneala sau îngâmfarea; a rămâne ruşinat / umil. 2. a-şi pierde privilegiile. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-i cădea (cuiva) părul din nas expr. (adol.) a fi surprins / uluit. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

naş (literă chirilică) s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

naş (persoană) s. m., pl. naşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nas s. n., pl. násuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
NAŞ s. 1. (reg.) moş, nan. (~ la botezul pruncului.) 2. v. nun.
(Dicţionar de sinonime)

NASUL-CURCÁNULUI s. v. busuioc-roşu, moţul-curcanului.
(Dicţionar de sinonime)

NAS s. 1. (ANAT.) (înv. şi reg.) nară. 2. (TEHN.) pinten. (~ la o piesă.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: na

Cuvinte se termină cu literele: as