NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A face pe cineva nenorocit sau a deveni nenorocit, a(-şi) pricinui un mare rău, o mare suferinţă, un mare necaz; a(-şi) distruge viaţa. – Din nenoroc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NENOROCÍT, -Ă, nenorociţi, -te, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care se găseşte într-o situaţie vrednică de plâns, care este lipsită de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz, o mare suferinţă; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situaţii) Care inspiră milă, tristeţe; vrednic de plâns, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul în care se află cineva) Care denotă o situaţie foarte proastă, vrednică de plâns; p. ext. sărac, sărăcăcios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s.m. şi f. (Om) ticălos, de nimic. – V. nenoroci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A NENOROC//Í ~ésc tranz. (persoane) A face să devină nenorocit. /Din nenoroc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE NENOROC//Í mă ~ésc intranz. A-şi pricinui un mare rău, un mare necaz. /Din nenoroc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
NENOROCÍ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival 1) v. A NENOROCI şi A SE NENOROCI. 2) Care inspiră milă; vrednic de milă; sărac; sărman; biet. 3) rar Care are consecinţe dezastruoase; cu urmări extrem de grave; nefast. /v. a (se) nenoroci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
nenorocí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. nenorocésc, imperf. 3 sg. nenoroceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. nenoroceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nenorocít adj. m., s. m., pl. nenorocíţi; f. sg. nenorocítă, g.-d. art. nenorocítei, pl. nenorocíte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
NENOROCÍ vb. 1. v. neferici. 2. v. distruge.
(Dicţionar de sinonime)
NENOROCÍT adj. 1. v. nefericit. 2. v. biet. 3. v. amărât. 4. v. dezastruos. 5. dureros, jalnic, trist, (înv. şi reg.) milos. (Privelişte, întâmplare ~.) 6. v. deplorabil.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NENOROCÍT, -Ă, nenorociţi, -te, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care se găseşte într-o situaţie vrednică de plâns, care este lipsită de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz, o mare suferinţă; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situaţii) Care inspiră milă, tristeţe; vrednic de plâns, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul în care se află cineva) Care denotă o situaţie foarte proastă, vrednică de plâns; p. ext. sărac, sărăcăcios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s.m. şi f. (Om) ticălos, de nimic. – V. nenoroci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE NENOROC//Í mă ~ésc intranz. A-şi pricinui un mare rău, un mare necaz. /Din nenoroc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
NENOROCÍ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival 1) v. A NENOROCI şi A SE NENOROCI. 2) Care inspiră milă; vrednic de milă; sărac; sărman; biet. 3) rar Care are consecinţe dezastruoase; cu urmări extrem de grave; nefast. /v. a (se) nenoroci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
nenorocí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. nenorocésc, imperf. 3 sg. nenoroceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. nenoroceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nenorocít adj. m., s. m., pl. nenorocíţi; f. sg. nenorocítă, g.-d. art. nenorocítei, pl. nenorocíte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
NENOROCÍ vb. 1. v. neferici. 2. v. distruge.
(Dicţionar de sinonime)
NENOROCÍT adj. 1. v. nefericit. 2. v. biet. 3. v. amărât. 4. v. dezastruos. 5. dureros, jalnic, trist, (înv. şi reg.) milos. (Privelişte, întâmplare ~.) 6. v. deplorabil.
(Dicţionar de sinonime)