neogramatic dex - definiţie, sinonime, conjugare

neogramatic

NEOGRAMÁTIC, -Ă, neogramatici, -ce, adj., s.m. şi f. 1. Adj. (În sintagmele) Şcoala neogramatică sau curentul neogramatic = curent lingvistic care susţine principiul regularităţii schimbărilor fonetice (considerând analogia drept factor principal în apariţia formelor noi) şi promovează studiul limbilor moderne. 2. S.m. şi f. Adept al curentului neogramatic (1). [Pr.: ne-o-] – Neo- + gramatic (după germ. Junggrammatiker, fr. néo-grammairien, it. neogrammatici).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NEOGRAMÁTI//C ~că (~ci, ~ce): Şcoală ~că (sau curent ~) curent lingvistic apărut spre sfârşitul sec. XIX, care a începutacorde o atenţie sporită studiului limbilor vii şi dialectelor. [Sil. ne-o-] /neo- + gramatic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NEOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la principiile şi la metodele şcolii neogramatice. ♢ Şcoală neogramatică = curent apărut în a doua jumătate a sec. XIX, fundat de lingviştii germani Osthoff şi Brugmann, care pune accent pe cercetarea limbilor vii şi pe legile fonetice, dar care nu s-a putut ridica la conceperea limbii ca un fenomen social. // s.m. Adept al acestei şcoli. [După germ. Junggrammatiker, fr. néo-gramairien, it. neogrammatico].
(Dicţionar de neologisme)

NEOGRAMÁTIC, -Ă I. adj. şcoală ~ă = curent lingvistic care susţine principiul regularităţii absolute a schimbărilor fonetice, analogia ca factor principal în crearea formelor noi şi necesitatea studierii limbilor moderne şi a dialectelor lor. II. s. m. adept al acestei şcoli. (după fr. néo-gramairien, germ. Junggrammatiker)
(Marele dicţionar de neologisme)

neogramátic adj. m., s. m. (sil. ne-o-gra-), pl. neogramátici; f. sg. neogramátică, pl. neogramátice
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ne neo neog neogr neogra

Cuvinte se termină cu literele: ic tic atic matic amatic