nituire

NITUÍ, nituiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un al doilea cap al unui nit după ce acesta a fost trecut prin găurile pieselor care trebuie împreunate. 2. A împreuna, a fixa două sau mai multe piese cu ajutorul niturilor. – Nit + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NITUÍRE, nituiri, s.f. Acţiunea de a nitui şi rezultatul ei; nituit¹, nituitură. [Pr.: -tu-i-] – V. nitui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A NITU//Í ~iésc tranz. (piese de metal) A împreuna cu ajutorul niturilor; a pune în nituri. /nit + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

nituí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. nituiésc, 3 sg. nituiéşte, imperf. 3 sg. nituiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. nituiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nituíre s. f., g.-d. art. nituírii; pl. nituíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
NITUÍRE s. (TEHN.) nituit.
(Dicţionar de sinonime)