nobilimii

NOBILÍME s.f. (În unele ţări, şi în epoca modernă.) 1. Categorie socială cuprinzând (în societatea medievală) pe posesorii de feude şi de titluri ereditare sau pe foştii feudali şi pe descendenţii lor, care au păstrat unele privilegii de castă; aristocraţie, nobleţe (2). ♦ Nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) Nobleţe (1). – Nobil + suf. -ime.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NOBILÍME f. (colectiv de la nobil) (în orânduirea feudală şi, astăzi, în unele ţări) 1) Pătură socială privilegiată, constând din reprezentanţi cu titluri ereditare. 2) Mulţime de nobili. [G.-D. nobilimii] /nobil + suf. ~ime
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOBILÍME s.f. Totalitatea nobililor; boierime. [< nobil + -ime].
(Dicţionar de neologisme)

NOBILÍME s. f. categorie socială privilegiată, din elemente ale clasei dominante, care deţine un titlu de nobleţe. (< nobil + -ime)
(Marele dicţionar de neologisme)

nobilíme s. f., g.-d. art. nobilímii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
NOBILÍME s. l. aristocraţie, (rar) nobleţe, (înv.) blagorodnicie, blagorodnie, nobilitate. (~ feu-dală occidentală.) 2. v. boierime.
(Dicţionar de sinonime)

NOBILÍME s. v. nobleţe.
(Dicţionar de sinonime)