noblețe dex - definiţie, sinonime, conjugare
NOBLÉŢĂ s.f. v. nobleţe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NOBLÉŢE s.f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însuşire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincţie, eleganţă. [Var.: nobléţă s.f.] – Din fr. noblesse.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NOBLÉŢ//E f. 1) Caracter nobil. ~ sufle-tească. ♢ ~ea obligă se spune pentru a sublinia necesitatea corelaţiei dintre poziţia avansată a cuiva şi comportarea lui. 2) Condi-ţie de nobil. Titlu de ~. 3) Provenienţă nobilă. [G.-D. nobleţei] /<fr. noblesse
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOBLÉŢĂ s.f. v. nobleţe.
(Dicţionar de neologisme)

NOBLÉŢE s.f. 1. Calitate, rang de nobil (3). ♦ Situaţie legală (care conferea anumite privilegii) atribuită anumitor persoane sau familii (mai ales în orânduirea feudală) de către principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilalţi cetăţeni. 2. Caracterul a ceea ce este nobil (1, 2); distincţie, eleganţă. [Var. nobleţă s.f. / cf. fr. noblesse, it. nobilezza].
(Dicţionar de neologisme)

NOBLÉŢE s. f. 1. calitate, rang de nobil (II). 2. caracter nobil; generozitate, mărinimie, cavalerism; distincţie, eleganţă. (< fr. noblesse)
(Marele dicţionar de neologisme)

nobléţe s. f. (sil. -ble-), art. nobléţea, g.-d. art. nobléţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
NOBLÉŢE s. 1. (rar) nobilime, (înv.) nobilitate, (grecism înv.) evghenie. (Ce titlu de ~ are?) 2. v. generozitate.
(Dicţionar de sinonime)

NOBLÉŢE s. v. aristocraţie, nobilime.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Nobleţevulgaritate
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: no nob nobl noble noblet

Cuvinte se termină cu literele: te ete lete blete oblete