noile dex - definiţie, sinonime, conjugare
NOU, NÓUĂ, noi, adj. I. 1. Făcut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima dată. ♢ Lună nouă = fază a Lunii când aceasta este în conjuncţie şi când faţa dinspre Pământ, nefiind luminată, este invizibilă; timpul când Lună este în această fază. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei fază (când are forma unei seceri subţiri). (Azi rar) Lumea nouă = America. ♢ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Care apare în locul unui lucru, al unei fiinţe etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. ♦ (Substantivat, n.) Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen şi care, în luptă cu elementele vechi, iese învingător. 3. Care a fost executat sau cumpărat de curând; care se află în bună stare; care nu a mai fost folosit sau a fost puţin folosit. 4. Cu aspect şi conţinut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refăcut. ♦ Evoluat, perfecţionat. 5. Care s-a ivit de curând, recent. ♢ Expr. Lume nouă! exclamaţie familiară cu care întâmpinăm pe oaspeţii rari. 6. Care se adaugă (într-o succesiune) la ceva (de acelaşi fel) ce exista de mai înainte, care este încă unul pe lângă cel existent. ♢ Loc. adv. Din nou = încă o dată, iarăşi, iar. II. Lipsit de experienţă, neexperimentat (din cauza absenţei unei practici suficiente). [Pl. şi: (f.) nouă] – Lat. novus, -a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NOU1 adv. : Din ~ a) de la început; b) încă o dată; iarăşi. /<lat. novus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOU2 n. art. 1) Ceea ce a apărut de curând. 2) filoz. Element progresist care apare în procesul dezvoltării. /<lat. novus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOU3 nóuă (noi) (în opoziţie cu vechi) 1) Care este făcut de curând; care există de puţin timp; proaspăt; recent. ♢ ~-nouţ absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului în curs. Pâine nouă. 3) şi fig. Care există de puţin timp; recent. Carte nouă. ♢ Lună nouă a) luna în faza ei iniţială, în formă de seceră subţire; b) timpul cât durează această fază. (Copil) ~-născut (copil) care s-a născut de curând. Ce mai (e) ~? ce noutăţi mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutăţi. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curând (şi este încă necunoscut sau puţin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai înainte. Metodă nouă. 6) Care diferă (în mod esenţial) de ceea ce a fost în trecut. Vremuri noi. 7) Care ţine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnică nouă. 8) (înaintea unui substantiv) Care prin calităţile sale aminteşte de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adaugă la cele de mai înainte. Forţe noi. /<lat. novus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

nóu (nóuă), adj. – Recent, proaspăt, tînăr. – Mr. nou, noauă, megl. nou, nouă, istr. now, nowe. Lat. nōvus (Puşcariu 1192; Candrea-Dens., 1246; REW 5972), cf. it. nuovo (sard. nou), prov. nueu, fr. neuf, sp. nuevo, port. nono. – Der. noutate, s.f. (ştire proaspătă, inovaţie, schimbare), care poate fi în egală măsură der. intern cu suf. -tate sau reprezentant al lat. nōvĭtātem (Puşcariu 1194; Candrea-Dens., 1247); înoi, vb. (a renova, a împrospăta; a repune; a repeta; a reface; înv., a purifica, a reface o biserică; refl., a îmbrăca pentru prima oară ceva); înoitură, s.f. (înv., restaurare, reabilitare, inovaţie); înoitor, s.m. (înv., inovator); reînoi, vb. (a renova, a repeta), creaţie improprie; pre(î)noi, vb. (a renova); pre(î)noitor, adj. (renovator, reformator). Novitale, s.f. pl. (noutăţi de ultimă oră), din it. novità, probabil prin intermediul ngr., este înv. (sec. XIX).
(Dicţionarul etimologic român)

Nóul Testamént s. pr. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

crai-nóu s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-alés adj. m., pl. nou-aléşi; f. sg. nou-aleásă, pl. nou-alése
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-venít adj. m., s. m., pl. nou-veníţi, art. nou-veníţii; f. sg. nou-venítă, g.-d. art. nou-venítei, pl. nou-veníte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Ánul Nou s. pr. m., g.-d. art. Ánului Nou
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nóuă súte num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou adj. m., art. nóul, pl. noi, art. noii; f. sg. nóuă, g.-d. art. noii, pl. noi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-noúţ adj. m., pl. noi-noúţi; f. sg. nouă-noúţă, pl. noi-noúţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-născút adj. m., s. m., pl. nou-născúţi, art. nou-născúţii; f. sg. nou-născútă, g.-d. art. nou-născútei, pl. nou-născúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nóuă-ochi (peşte) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sânge-de-nóuă-fráţi s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

noi1 s. pl. (reg.) 1. (în superstiţii) cenuşă, cărbuni, frunze etc. (nouă elemente), care intră în compoziţia unor leacuri băbeşti. 2. (urmat de determinarea „de apă”) rouă; zori. 3. (în expr.) a lua noi = a lua apă neîncepută pentru descântece şi leacuri băbeşti; a fi luat noi = a nu spune nimic, a tăcea chitic; a se îmbolnăvi de reumatism.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
NOU adj. 1. inutilizat, nefolosit, neîntrebuinţat, neutilizat, neuzat. (O tigaie ~.) 2. v. nepurtat. 3. v. perfecţionat. 4. v. neologic. 5. v. recent. 6. v. original. 7. v. actual.
(Dicţionar de sinonime)

NOU adj. v. desfundat, desţelenit.
(Dicţionar de sinonime)

NOU-NĂSCÚT s. v. sugar.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Nouvechi
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: no noi noil

Cuvinte se termină cu literele: le ile oile