noime dex - definiţie, sinonime, conjugare
NÓIMĂ, noime, s.f. 1. Înţeles, sens, conţinut (al unui cuvânt sau enunţ); rost. ♢ Loc. adj. şi adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înţelept, cuminte. Fără (nici o) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ♢ Expr. A nu avea (nici o) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, ţel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenţie. – Din ngr. nóima.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NOÍME, noimi, s.f. A noua parte dintr-un întreg împărţit în părţi egale. [Pr.: no-i-] – Nouă + suf. -ime.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NÓIM//Ă ~e f. 1) Înţeles adânc, ascuns; tâlc. ♢ Cu ~ a) cu înţeles; logic; b) în mod înţelept. Fără (nici o) ~ a) fără sens; b) prosteşte. A nu avea (nici o) ~ a fi lipsit de sens; a fi absurd. 2) Destinaţie a unui lucru în funcţie de utilitatea acestuia; rost; sens. 3) înv. Imagine reprezentând ceva în mod convenţional. /<ngr. nóima
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOÍM//E ~i f. Fiecare dintre părţile egale ale unui întreg, împărţit în nouă; a noua parte din ceva. [Sil. no-i-] /nouă + suf. ~ime
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

nóimă (nóime), s.f. – Sens, logică, bun-simţ. – Mr. noimă, megl. noimă „semnal”. Ngr. νόημα (Cihac, II, 679; Gáldi 213), cf. alb. noimë. Sec. XVIII.
(Dicţionarul etimologic român)

nóimă s. f., g.-d. art. nóimei; pl. nóime
(Dicţionar ortografic al limbii române)

noíme s. f., g.-d. art. noímii; pl. noími
(Dicţionar ortografic al limbii române)

noíme s.f. (înv.) generaţie nouă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
NÓIMĂ s. 1. v. logică. 2. v. justificare.
(Dicţionar de sinonime)

NÓIMĂ s. v. accepţie, cauză, considerent, conţinut, îndreptăţire, însemnare, înţeles, justificare, menire, mobil, motiv, motivare, motivaţie, obiectiv, pricină, prilej, raţiune, rol, rost, scop, semnificaţie, sens, temei, ţel, ţintă, valoare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: no noi noim

Cuvinte se termină cu literele: me ime oime