nor dex - definiţie, sinonime, conjugare

nor

NOR, nori, s.m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheaţă aflate în suspensie în atmosferă. ♦ Loc. adj. şi adv. Până la (sau în) nori = (care se înalţă) foarte sus. ♦ Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ♦ Expr. Trăieşte sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ♦ Nor arzător = masă de gaze şi de cenuşă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupţiei unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă şi mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulţime compactă (şi mobilă) de fiinţe (care întunecă zarea). [Var.; (reg.) nóur, núor, s.m.] – Lat nubilum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NOR ~i m. 1) Formaţie atmosferică prezentând o masă densă de vapori de apă sau de cristale de gheaţă, care, în anumite condiţii, poate genera precipitaţii. ~i de ploaie.~ arzător masă foarte fierbinte de gaze şi de cenuşă, expulzată în timpul erupţiei unui vulcan. Până la (sau în) ~i la înălţime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul în (sau prin) ~i a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parcă a) căzut din ~ se spune despre o persoană care pare total dezorientată într-o împrejurare dată. 2) Cantitate mare de ceva (ce pluteşte în atmosferă). ~ de praf. ♢ ~ de tristeţe amestec de sentimente ce tulbură echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

nor (nóri), s.m. – Masă de vapori, de picături de lichid, de fum etc. aflate în suspensie în atmosferă. – Var. (Mold.) nour, (Olt.) noor, (Banat) nuor, nuvăr, (înv.) nuar. – Mr. nior, năur, megl. nor, istr. n(u)or. Lat. nūbĭlus (Puşcariu 1189; Candrea-Dens., 1240; REW 5975), cf. it. nuvolo, prov. nivol, cat. nuvol, sp. (nube), astur. nublo. Baza *nibulum (Pascu, Beiträge, 18) nu pare necesară. Conservarea lui ou, oo în var. se datorează, poate, prezenţa lui r (Graur, BL, III, 53). – Der. no(u)ros, adj. (înnorat); (î)no(u)ra, vb. (a se acoperi cu nori); nourată, s.f. (oaie cu lînă gri).
(Dicţionarul etimologic român)

nor s. m., pl. nori
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: no

Cuvinte se termină cu literele: or