nou dex - definiţie, sinonime, conjugare
NOU, NÓUĂ, noi, adj. I. 1. Făcut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima dată. ♢ Lună nouă = fază a Lunii când aceasta este în conjuncţie şi când faţa dinspre Pământ, nefiind luminată, este invizibilă; timpul când Lună este în această fază. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei fază (când are forma unei seceri subţiri). (Azi rar) Lumea nouă = America. ♢ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Care apare în locul unui lucru, al unei fiinţe etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. ♦ (Substantivat, n.) Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen şi care, în luptă cu elementele vechi, iese învingător. 3. Care a fost executat sau cumpărat de curând; care se află în bună stare; care nu a mai fost folosit sau a fost puţin folosit. 4. Cu aspect şi conţinut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refăcut. ♦ Evoluat, perfecţionat. 5. Care s-a ivit de curând, recent. ♢ Expr. Lume nouă! exclamaţie familiară cu care întâmpinăm pe oaspeţii rari. 6. Care se adaugă (într-o succesiune) la ceva (de acelaşi fel) ce exista de mai înainte, care este încă unul pe lângă cel existent. ♢ Loc. adv. Din nou = încă o dată, iarăşi, iar. II. Lipsit de experienţă, neexperimentat (din cauza absenţei unei practici suficiente). [Pl. şi: (f.) nouă] – Lat. novus, -a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NOU1 adv. : Din ~ a) de la început; b) încă o dată; iarăşi. /<lat. novus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOU2 n. art. 1) Ceea ce a apărut de curând. 2) filoz. Element progresist care apare în procesul dezvoltării. /<lat. novus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOU3 nóuă (noi) (în opoziţie cu vechi) 1) Care este făcut de curând; care există de puţin timp; proaspăt; recent. ♢ ~-nouţ absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului în curs. Pâine nouă. 3) şi fig. Care există de puţin timp; recent. Carte nouă. ♢ Lună nouă a) luna în faza ei iniţială, în formă de seceră subţire; b) timpul cât durează această fază. (Copil) ~-născut (copil) care s-a născut de curând. Ce mai (e) ~? ce noutăţi mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutăţi. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curând (şi este încă necunoscut sau puţin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai înainte. Metodă nouă. 6) Care diferă (în mod esenţial) de ceea ce a fost în trecut. Vremuri noi. 7) Care ţine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnică nouă. 8) (înaintea unui substantiv) Care prin calităţile sale aminteşte de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adaugă la cele de mai înainte. Forţe noi. /<lat. novus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

nóu (nóuă), adj. – Recent, proaspăt, tînăr. – Mr. nou, noauă, megl. nou, nouă, istr. now, nowe. Lat. nōvus (Puşcariu 1192; Candrea-Dens., 1246; REW 5972), cf. it. nuovo (sard. nou), prov. nueu, fr. neuf, sp. nuevo, port. nono. – Der. noutate, s.f. (ştire proaspătă, inovaţie, schimbare), care poate fi în egală măsură der. intern cu suf. -tate sau reprezentant al lat. nōvĭtātem (Puşcariu 1194; Candrea-Dens., 1247); înoi, vb. (a renova, a împrospăta; a repune; a repeta; a reface; înv., a purifica, a reface o biserică; refl., a îmbrăca pentru prima oară ceva); înoitură, s.f. (înv., restaurare, reabilitare, inovaţie); înoitor, s.m. (înv., inovator); reînoi, vb. (a renova, a repeta), creaţie improprie; pre(î)noi, vb. (a renova); pre(î)noitor, adj. (renovator, reformator). Novitale, s.f. pl. (noutăţi de ultimă oră), din it. novità, probabil prin intermediul ngr., este înv. (sec. XIX).
(Dicţionarul etimologic român)

Nóul Testamént s. pr. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

crai-nóu s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-alés adj. m., pl. nou-aléşi; f. sg. nou-aleásă, pl. nou-alése
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-venít adj. m., s. m., pl. nou-veníţi, art. nou-veníţii; f. sg. nou-venítă, g.-d. art. nou-venítei, pl. nou-veníte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Ánul Nou s. pr. m., g.-d. art. Ánului Nou
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nóuă súte num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou adj. m., art. nóul, pl. noi, art. noii; f. sg. nóuă, g.-d. art. noii, pl. noi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-noúţ adj. m., pl. noi-noúţi; f. sg. nouă-noúţă, pl. noi-noúţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-născút adj. m., s. m., pl. nou-născúţi, art. nou-născúţii; f. sg. nou-născútă, g.-d. art. nou-născútei, pl. nou-născúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nóuă-ochi (peşte) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sânge-de-nóuă-fráţi s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
NOU adj. 1. inutilizat, nefolosit, neîntrebuinţat, neutilizat, neuzat. (O tigaie ~.) 2. v. nepurtat. 3. v. perfecţionat. 4. v. neologic. 5. v. recent. 6. v. original. 7. v. actual.
(Dicţionar de sinonime)

NOU adj. v. desfundat, desţelenit.
(Dicţionar de sinonime)

NOU-NĂSCÚT s. v. sugar.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Nouvechi
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: no

Cuvinte se termină cu literele: ou