nouă dex - definiţie, sinonime, conjugare
EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s.n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ţine locul numelui persoanei care vorbeşte, cu funcţiune de subiect) Eu merg. ♢ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveştile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ♢ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ♢ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătuşii, luându-mi ziua bună. ♢ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ♢ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S.n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existenţe de către conştiinţa individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbeşte şi persoana sau persoanele pe care acesta şi le asociază în vorbire) S-a înserat şi noi tot pe loc stăm. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în ţară, în regiunea etc. de baştină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne eşti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul şcolii, am hotărât. ♢ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulţumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NOU, NÓUĂ, noi, adj. I. 1. Făcut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima dată. ♢ Lună nouă = fază a Lunii când aceasta este în conjuncţie şi când faţa dinspre Pământ, nefiind luminată, este invizibilă; timpul când Lună este în această fază. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei fază (când are forma unei seceri subţiri). (Azi rar) Lumea nouă = America. ♢ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Care apare în locul unui lucru, al unei fiinţe etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. ♦ (Substantivat, n.) Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen şi care, în luptă cu elementele vechi, iese învingător. 3. Care a fost executat sau cumpărat de curând; care se află în bună stare; care nu a mai fost folosit sau a fost puţin folosit. 4. Cu aspect şi conţinut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refăcut. ♦ Evoluat, perfecţionat. 5. Care s-a ivit de curând, recent. ♢ Expr. Lume nouă! exclamaţie familiară cu care întâmpinăm pe oaspeţii rari. 6. Care se adaugă (într-o succesiune) la ceva (de acelaşi fel) ce exista de mai înainte, care este încă unul pe lângă cel existent. ♢ Loc. adv. Din nou = încă o dată, iarăşi, iar. II. Lipsit de experienţă, neexperimentat (din cauza absenţei unei practici suficiente). [Pl. şi: (f.) nouă] – Lat. novus, -a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NÓUĂ num. card., s.m. 1. Num. card. Numărul care are în numărătoare locul între opt şi zece; se indică prin cifra 9 (sau IX). ♢ (Adjectival) Are nouă ani. ♢ Expr. A avea nouă vieţi (sau suflete) = a fi foarte rezistent sau foarte viteaz. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgârcit. (Peste) nouă mări şi (nouă) ţări = foarte departe. ♢ (Substantivat) Veneau nouă. (Cu valoare de num. ord.) Volumul nouă. ♢ (Intră în componenţa num. adverbial) De nouă ori. ♢ (Precedat de „câte”, intră în componenţa num. distributiv) Cumpără câte nouă (mere). 2. S.m. Semn grafic care reprezintă numărul nouă (1); p. ext. desen, figură în forma acestui semn. ♦ Nota nouă (1). – Lat. novem.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NÓUĂLEA, NÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al optulea şi al zecelea. ♢ Expr. A fi în al nouălea cer = a fi în culmea fericirii. Pe planul al nouălea, se spune despre ceva considerat neimportant, lăsat la o parte. – Nouă + le + a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbeşte) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplineşte lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai ştiu ~. ~ unul nu ştiu. 3) (se foloseşte în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăţ lecţiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveşte la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOI pron. pers., pers.1 pl. (nouă, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indică grupul de persoane, în care se include şi vorbitorul) ~ am fost la spectacol. ♢ ~ între ~ în cercul nostru; numai între noi; între ai noştri. 2) (formele atone de dativ, înaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Oraşul ne e frumos. 3) (se foloseşte ca plural al modestiei, având valoare de persoana1 singular) (Noi) vom face totul. 4) înv. (în stilul oficial-administrativ se foloseşte ca plural al autorităţii) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOU1 adv. : Din ~ a) de la început; b) încă o dată; iarăşi. /<lat. novus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOU2 n. art. 1) Ceea ce a apărut de curând. 2) filoz. Element progresist care apare în procesul dezvoltării. /<lat. novus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NOU3 nóuă (noi) (în opoziţie cu vechi) 1) Care este făcut de curând; care există de puţin timp; proaspăt; recent. ♢ ~-nouţ absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului în curs. Pâine nouă. 3) şi fig. Care există de puţin timp; recent. Carte nouă. ♢ Lună nouă a) luna în faza ei iniţială, în formă de seceră subţire; b) timpul cât durează această fază. (Copil) ~-născut (copil) care s-a născut de curând. Ce mai (e) ~? ce noutăţi mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutăţi. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curând (şi este încă necunoscut sau puţin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai înainte. Metodă nouă. 6) Care diferă (în mod esenţial) de ceea ce a fost în trecut. Vremuri noi. 7) Care ţine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnică nouă. 8) (înaintea unui substantiv) Care prin calităţile sale aminteşte de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adaugă la cele de mai înainte. Forţe noi. /<lat. novus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NÓUĂ1 num. card. 1) Opt plus unu. ~ cărţi. ♢ Peste ~ mări şi ~ ţări foarte departe. A avea ~ vieţi (sau suflete) a fi foarte rezistent. 2) (cu valoare de num. ord.) Al nouălea, a noua. /<lat. novem
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NÓUĂ2 m. 1) Număr constând din nouă unităţi. 2) Cifra 9 sau IX. 3) Obiect (carte de joc, jeton, bilă etc.) marcat cu această cifra. /<lat. novem
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Puşcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. miemĭhĭ, dat. (î)mi, acuz. sau minemēne. Se foloseşte acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular şi vulgar, se pronunţă io.
(Dicţionarul etimologic român)

nóu (nóuă), adj. – Recent, proaspăt, tînăr. – Mr. nou, noauă, megl. nou, nouă, istr. now, nowe. Lat. nōvus (Puşcariu 1192; Candrea-Dens., 1246; REW 5972), cf. it. nuovo (sard. nou), prov. nueu, fr. neuf, sp. nuevo, port. nono. – Der. noutate, s.f. (ştire proaspătă, inovaţie, schimbare), care poate fi în egală măsură der. intern cu suf. -tate sau reprezentant al lat. nōvĭtātem (Puşcariu 1194; Candrea-Dens., 1247); înoi, vb. (a renova, a împrospăta; a repune; a repeta; a reface; înv., a purifica, a reface o biserică; refl., a îmbrăca pentru prima oară ceva); înoitură, s.f. (înv., restaurare, reabilitare, inovaţie); înoitor, s.m. (înv., inovator); reînoi, vb. (a renova, a repeta), creaţie improprie; pre(î)noi, vb. (a renova); pre(î)noitor, adj. (renovator, reformator). Novitale, s.f. pl. (noutăţi de ultimă oră), din it. novità, probabil prin intermediul ngr., este înv. (sec. XIX).
(Dicţionarul etimologic român)

nóuă num. – Numărul de după opt. – Mr. noauă, nao, megl. noauă, nou. Lat. nǒvĕm (Puşcariu 1193; Candrea-Dens., 1249; REW 5968), cf. it., port. nove, prov. nou, fr. neuf, sp. nueve. – Der. nouăzeci, num. (de nouă ori zece).
(Dicţionarul etimologic român)

EU- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „frumos”, „bun”, „bine”. [Pron. e-u-, var. ev-. / < it. eu-, fr. eu-, cf. gr. eu – bine].
(Dicţionar de neologisme)

EU- elem. „frumos, bine, armonios”. (< fr. eu-, cf. gr. eu, bine)
(Marele dicţionar de neologisme)

eu1 [pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne (ne dă), ne- (ne-a dat), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (ni se dă), ni- (ni-l dă), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + ~), neacc. ne (ne vede), ne- (ne-a văzut), -ne (văzând-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

lă-mă-mámă s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

eu pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pelín mie s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mărítă-mă-mámă (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Nóul Testamént s. pr. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

crai-nóu s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-alés adj. m., pl. nou-aléşi; f. sg. nou-aleásă, pl. nou-alése
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-venít adj. m., s. m., pl. nou-veníţi, art. nou-veníţii; f. sg. nou-venítă, g.-d. art. nou-venítei, pl. nou-veníte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Ánul Nou s. pr. m., g.-d. art. Ánului Nou
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nóuă súte num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou adj. m., art. nóul, pl. noi, art. noii; f. sg. nóuă, g.-d. art. noii, pl. noi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-noúţ adj. m., pl. noi-noúţi; f. sg. nouă-noúţă, pl. noi-noúţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-născút adj. m., s. m., pl. nou-născúţi, art. nou-născúţii; f. sg. nou-născútă, g.-d. art. nou-născútei, pl. nou-născúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nóuă-ochi (peşte) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sânge-de-nóuă-fráţi s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nóuă num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nóuălea (precedat de al) num. m., f. a nóua
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MĂRITĂ-MĂ-MÁMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
(Dicţionar de sinonime)

NOU adj. 1. inutilizat, nefolosit, neîntrebuinţat, neutilizat, neuzat. (O tigaie ~.) 2. v. nepurtat. 3. v. perfecţionat. 4. v. neologic. 5. v. recent. 6. v. original. 7. v. actual.
(Dicţionar de sinonime)

NOU adj. v. desfundat, desţelenit.
(Dicţionar de sinonime)

NOU-NĂSCÚT s. v. sugar.
(Dicţionar de sinonime)

NÓUĂ s. v. nouar.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Nouvechi
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: no nou

Cuvinte se termină cu literele: ua oua