nu dex - definiţie, sinonime, conjugare
NU adv. I. (Serveşte la formarea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul şi dă întregii propoziţii un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ♢ (În propoziţii interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziţiei) Nu încape nici o îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziţii cu aspect negativ şi cu înţeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte şi el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziţie decât predicatul) A plecat repede, nu aşa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înţelesul ori dându-i un înţeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganţă. ♢ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu şagă, formulă care confirmă sau întăreşte cele enunţate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuieşte forma negativă a unui verb enunţat anterior sau dedus, îndeplinind funcţia de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ♢ Expr. nu şi nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = in caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziţie independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NU adv. 1) (atribuie celor spuse valoare negativă) Îi aparţin cinci invenţii, nu trei. Nu am ştiut de asta. 3) şi substantival (ţine locul unei părţi de propoziţie, unei propoziţii sau unei fraze negative) Un nu categoric. 3) (ţine locul predicatului negativ într-o propoziţie eliptică) Cine doreşte, rămâne, cine nu, pleacă. ♢ Nu şi nu se spune pentru a exprima un refuz permanent la o rugăminte repetată sau nereuşită. De nu în caz contrar. De ce nu? se spune pentru a întări un consimţământ. Cum de nu (sau ba bine că nu) a) desigur; fără îndoială; fireşte; b) vorbă să fie! nici când! (ei) aş! A spune că nu a nega. A zice nu a refuza. A nu zice nu a nu nega; a accepta. 4) (intră în componenţa locuţiunilor adverbiale şi conjuncţionale) Nu demult. Nu prea. Nu tocmai. Nu numai. 5) (accentuează ideea exprimată de îmbinarea de cuvinte precedentă).Nu o (singură) dată în repetate rânduri; deseori. Nu zăbavă peste puţin timp; repede. Nu glumă (sau nu şagă) cu adevărat; serios. Nu altceva (sau nu alta) se spune pentru a confirma cele spuse anterior. Nu de alta nu din alt motiv. Nu (care) cumva în nici un caz. 6) (în construcţia Şi unde nu, urmată de un verb, capătă sens afirmativ afectiv) Şi unde nu începe a juca. /<lat. non
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

nu adv. – Ba. – Mr., istr. nu. Lat. non (Puşcariu 1196; Candrea-Dens., 1251; REW 5951), cf. it. no(n), prov., cat., sp. no, fr. non, port. nao. Comp. numai (mr. numa, istr. numai), adv. (doar, nimic mai mult), din lat. nōn măgis (Puşcariu 1202; Densusianu, Hlr., 171; REW 5228; Găzdaru, Español no más y rum., numai en su desarrollo paralelo, Filologia, I, 23-42), cf. comel. noma, sp. no más (Tagliavini, Arch. Rom., X, 147); numai atît, doar cît; numai cît, doar cît; numai decît, imediat. – Din rom. provine bg. din Trans. numai (Miklosich, Bulg., 129).
(Dicţionarul etimologic român)

nu mai adv. + adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nu adv. (şi: n- în tempo rapid + verb cu a- neacc: n-aduce, n-alege, dar şi n-are)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nu-ştiu-cé s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

úite-pópa-nu-e-pópa s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
NU adv. (pop.) ba. (Ţi-e foame? – ~!)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Nu ≠ da
(Dicţionar de antonime)