nuanța dex - definiţie, sinonime, conjugare
NUÁNŢĂ, nuanţe, s.f. 1. Fiecare dintre varietăţile unei culori, determinată de compoziţia sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferenţă foarte mică între aspecte sau lucruri de acelaşi gen; varietate de manifestare a unei acţiuni, a unui sunet, a unei senzaţii etc. ♦ Aspect uşor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esenţialului, modificându-l uşor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NUANŢÁ, nuanţez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanţele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanţe. 2. Fig. A pune în evidenţă (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NUÁNŢ//Ă ~e f. 1) Fiecare dintre varietăţile pe care le poate avea o culoare sau un sunet, privite sub raportul intensităţii. 2) fig. Fiecare dintre formele de manifestare a unei realităţi în procesul trecerii de la o stare la alta. ~e de sens. 3) fig. Diferenţă uşoară, abia sesizabilă, dintre lucruri de acelaşi fel. O ~ nouă. 4) fig. Trăsătură suplimentară; coloratură slabă de altă natură. ~ de tristeţe. [G.-D. nuanţei; Sil. nu-an-] /<fr. nuance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A NUANŢ//Á ~éz tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuanţe, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta să fie abia perceptibilă). 2) A interpreta ţinând seamă de cele mai mici nuanţe. ~ o piesă muzicală. 3) fig. A varia prin nuanţe. ~ stilul. 4) A exprima, ţinând seama de cele mai delicate diferenţe. A-şi ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

nuánţă (nuánţe), s.f. – Varietate cromatică. Fr. nuance. – Der. nuanţa, vb. (a da nuanţă), din fr. nuancer.
(Dicţionarul etimologic român)

NUÁNŢĂ s.f. 1. Fiecare dintre varietăţile, dintre gradele prin care trece o culoare fără a-şi pierde calităţile specifice. 2. (Fig.) Diferenţă uşoară (aproape imperceptibilă) între două lucruri de acelaşi gen. ♦ (Muz.) Varierea execuţiei din punctul de vedere al intensităţii sonore. 3. Ceea ce reprezintă o conotaţie, un adaos la caracterul esenţial, de bază. [Pron. nu-an-. / < fr. nuance].
(Dicţionar de neologisme)

NUANŢÁ vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în aşa fel, încât trecerea de la una la alta să se observe foarte puţin. 2. (Fig.) A exprima diferenţele fine, uşoare, nuanţele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer].
(Dicţionar de neologisme)

NUANŢĂ vb. tr. 1. a reda nuanţele unei culori, unui ton etc. 2. (fig.) a exprima prin treceri subtile, gradate. (< fr. nuancer)
(Marele dicţionar de neologisme)

NUÁNŢĂ s. f. 1. fiecare dintre varietăţile unei culori. 2. (fig.) diferenţă uşoară, imperceptibilă între aspecte, lucruri de acelaşi gen. ♢ (muz.) gradul de intensitate al unui sunet. ♢ caracter, notă particulară; conotaţie. (< fr. nuance)
(Marele dicţionar de neologisme)

nuánţă s. f. (sil. nu-an-), g.-d. art. nuánţei; pl. nuánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nuanţá vb. (sil. nu-an-), ind. prez. 1 sg. nuanţéz, 3 sg. şi pl. nuanţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
NUÁNŢĂ s. tentă, ton, (înv.) vopsea. (Material textil în mai multe ~.)
(Dicţionar de sinonime)

NUANŢÁ vb. v. doza.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: nu nua nuan nuant

Cuvinte se termină cu literele: ta nta anta uanta