nuanțare dex - definiţie, sinonime, conjugare
NUANŢÁ, nuanţez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanţele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanţe. 2. Fig. A pune în evidenţă (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NUANŢÁRE, nuanţări, s.f. Acţiunea de a nuanţa şi rezultatul ei. [Pr.: nu-an-] – V. nuanţa
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A NUANŢ//Á ~éz tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuanţe, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta să fie abia perceptibilă). 2) A interpreta ţinând seamă de cele mai mici nuanţe. ~ o piesă muzicală. 3) fig. A varia prin nuanţe. ~ stilul. 4) A exprima, ţinând seama de cele mai delicate diferenţe. A-şi ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NUANŢÁ vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în aşa fel, încât trecerea de la una la alta să se observe foarte puţin. 2. (Fig.) A exprima diferenţele fine, uşoare, nuanţele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer].
(Dicţionar de neologisme)

NUANŢÁRE s.f. Acţiunea de a nuanţa şi rezultatul ei. [Pron. nu-an-. / < nuanţa].
(Dicţionar de neologisme)

nuanţá vb. (sil. nu-an-), ind. prez. 1 sg. nuanţéz, 3 sg. şi pl. nuanţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nuanţáre s. f. (sil. nu-an-), g.-d. art. nuanţării; pl. nuanţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
NUANŢÁ vb. v. doza.
(Dicţionar de sinonime)

NUANŢÁRE s. v. dozare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: nu nua nuan nuant nuanta

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ntare antare