nuc

NUC, nuci, s.m. 1. Pom fructifer originar din Asia, cu coroană bogată, cu frunze penat-compuse, având un miros pătrunzător şi din care se extrag substanţe tonante şi coloranţi, cu fructe drupe cu seminţe comestibile şi cu lemn de calitate superioară folosit la fabricarea mobilelor (Juglans regia). 2. Lemn de nuc (1) folosit pentru fabricarea mobilei. – Din nucă (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NUC nuci m. 1) Pom fructifer cu tulpina viguroasă, cu coroana rotată, cu frunze mari, aromatice, cu fructe drupe, ce au un miez comestibil, bogat în grăsimi şi vitamine, al cărui lemn este folosit în industrie. 2) Lemnul acestui arbore. /Din nucă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

nuc (núci), s.m. – Pom fructifer cu fructe rotunde cu coajă tare. – Mr. nuc, nucă, megl. nucă, istr. nuc. Lat. nux, nŭcis (Puşcariu 1197; Candrea-Dens., 1252; REW 6009), cf. it. noce, prov. notz, fr. noix, cat. nou, sp. nuez, port. noz, toate numele fructului. În rom. şi la alte nume de arbori, m. a fost asimilat pentru arbore, iar f. pentru fruct, cf. măr, păr, prun, etc. – Der. nucă, s.f. (fructul de nuc); nucar, s.m. (gaiţă-de-munte, Nucifraga caryocatactes); nucet, s.n. (mulţime de nuci), cu suf. -et (sau de la nŭcētum după Puşcariu 1198; Candrea-Dens., 1254; REW 5981); nucşoară, s.f. (un condiment asemănător cu nuca, Myristica moschata; plantă, Staphilea pinnata; pasăre, Ruticilla phoenicura).
(Dicţionarul etimologic român)

nuc s. m., pl. nuci
(Dicţionar ortografic al limbii române)