numelor dex - definiţie, sinonime, conjugare

numelor

[Sinonime]
NÚME, nume, s.n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care numim, arătăm cum se cheamă o fiinţă sau un lucru, o acţiune, o noţiune etc. şi prin care acestea se individualizează. ♢ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care îl poartă toţi membrii aceleiaşi familii şi care se transmite de la părinţi la copii. Ziua numelui = zi în care cineva îşi sărbătoreşte onomastica. ♢ Loc. adj. Fără (de) nume = a) care nu este ştiut, cunoscut; anonim, obscur; b) care impresionează puternic. ♢ Loc. adv. Pe nume = a) spunându-i numele, adresându-se cu numele; b) direct, răspicat. ♢ Loc. prep. în numele = a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocând puterea, autoritatea cuiva. ♢ Expr. Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, aminteşte-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ţi aminteşti momentan numele unui obiect, al unei fiinţe. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept în frunte. (Fam.) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă = să mă desconsideri dacă, să nu mă mai recunoşti dacă A cunoaşte (pe cineva) numai după (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaşte (pe cineva) din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. A nu-i (mai) şti (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai şti nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greşit cele spuse de cineva. A lua în nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a ţine(la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu! formulă exclamativă care însoţeşte o rugăminte sau care exprimă iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etc.) înscris ca proprietate legală (a cuiva). (În imprecaţii) Veni-ţi-ar (sau pieri-ţi-ar) numele sau să nu(-ţi) mai aud de nume, nu ţi-aş mai auzi de nume, acolo sa-ţi rămână numele, se spune cuiva pe care nu-l poţi suferi, pe care doreşti să nu-l mai vezi niciodată, a cărui moarte o doreşti. ♦ (Fiz.) Sens. 2. Calificativ, atribut; poreclă; p.ext. titlu, rang. ♢ Loc. adv. Cu (sau sub) nume de = a) cu titlul de, sub formă de, în chip de; b) sub pretext că, pe motiv că, spunând că; ♢ Expr. (Numai) cu numele = de formă, fără să corespundă realităţii. 3. Reputaţie, faimă. ♢ Expr. A scoate (sau a-i ieşi, a scorni etc. cuiva) nume (rău) = a face cuiva sau a căpăta faimă, reputaţie rea, a (se) vorbi de rău despre cineva. A-şi face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin acţiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele că = a se spune despre cineva că 4. (Reg.) Pretext, motiv. 5. Termen generic pentru părţile de vorbire care se declină; spec. substantiv. ♢ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb şi care denumeşte pe cel ce săvârşeşte acţiunea, pe autorul acţiunii. Nume predicativ = cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziţii. – Lat. nomen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

NÚME n. 1) Denumire dată unei fiinţe sau unui obiect pentru a le individualiza. ♢ ~ mic prenume. ~ de botez nume care se dă când se botează copilul. ~ de familie nume purtat de membrii aceleiaşi familii şi transmis de la părinţi la copii. Ziua ~lui onomastică. A spune (sau a zice) pe ~ a) a rosti numele cuiva; b) a se adresa cu numele; b) a numi direct, fără ocolişuri. Zi-i pe ~! a) spune-mi numele (că l-am uitat); b) numeşte direct! Să nu-mi (mai) zici pe ~ se spune când cineva este ferm convins de un lucru şi vrea să-l creadă şi alţii. A da (sau a pune) ~ a (de)numi. Cum ţi-i ~le? cum te cheamă? În ~le cuiva sau a ceva a) pentru binele sau pentru cauza cuiva sau a ceva; b) din partea cuiva sau a ceva; din împuternicirea cuiva. În ~le legii având la bază prescripţiile legii. A nu-i (mai) şti (sau auzi) cuiva de ~ a nu mai şti nimic despre cineva; a nu mai avea nici o veste despre cineva; a-i pierde urma. Să nu-ţi mai aud de ~ nu mai vreauştiu de tine. 2) Cuvânt prin care este calificat cineva sau ceva; calificativ. ♢ Cu (sau sub) ~ de prezentân-du-se ca; sub formă de; în chip de. A (nu) lua în ~ de rău a (nu) presupune că cineva intenţionează ceva rău; a (nu) se supăra. 3) Supranume dat unei persoane (de obicei, în batjocură), bazându-se pe o trăsătură caracteristică a acesteia; poreclă. 4) Opinie publică bună sau rea despre cineva sau ceva; faimă; reputaţie. ♢ Cu ~ vestit; renumit. Fără (de) ~ a) care nu este cunoscut publicului; b) care nu este identificat; anonim. A-şi face un ~ a fi cunoscut publicului printr-o activitate prodigioasă. A lăsa un ~ a lăsa o faimă bună. A-i merge ~le a i se duce vestea. 5) ling. Denumire comună pentru substantiv, adjectiv, pronume şi numeral. ♢ ~ comun substantiv comun. ~ propriu substantiv propriu. ~ de agent autor al acţiunii, exprimat printr-un substantiv sau un adjectiv derivat de la un verb. ~ predicativ parte nominală a predicatului. /<lat. nomen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

núme (núme), s.n. – 1. Denumire. – 2. Faimă, reputaţie. – Mr. numă, megl. numi, istr. lume. Lat. nōmĕn (Puşcariu 1206; Candrea-Dens., 1558), cf. it. port. nome, fr., cat. nom, sp. nombre. Der. este cam neregulată, făcută pe baza nominativului, ca şi în alte idiomuri romanice (cf. totuşi sard. lumene) şi cu un schimb ou care se explică în general prin influenţa lui număr. Mai curînd e vorba de o confuzie deja în lat., între nōmĕn „nume” şi nūmĕn „voinţă divină”, cf. în nume de bine „sub auspicii bune”, unde nume pare să reprezinte lat. nūmĕn. Der. anume, adv. (adică, după nume; în detaliu; intenţionat, înadins); anumit, adj. (cert, determinat), formaţie neologică; numi, vb. (a chema, a pune nume; a desemna); numire, s.f. (desemnare); numitoare, s.f. (înv., nominativ); numitor, s.m. (mat.); denumi, vb. (a pune nume), după fr. dènomer; supranume, s.n. (poreclă), după fr. surnom; supranumi, vb. (a porecli), din fr. surnommer. – Cf. pronume.
(Dicţionarul etimologic român)

núme s. n., art. númele; pl. núme
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
NÚME s. 1. denumire, numire, (livr.) denominaţie, (rar) intitulare, (înv.) titlu, titulatură. (Ce ~ poartă?) 2. nume de botez v. prenume; nume de familie = patronim, patronimic, (înv. şi reg.) poreclă; nume mic v. prenume. 3. v. poreclă. 4. v. apelativ. 5. v. substantiv. 6. v. reputaţie.
(Dicţionar de sinonime)

PEŞTE-CU-ŞAPTE-NÚME s. v. avat.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: nu num nume numel numelo

Cuvinte se termină cu literele: or lor elor melor umelor