o dex - definiţie, sinonime, conjugare
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ţine locul persoanei despre care se vorbeşte) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soţ, bărbat; soţie, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. ♢ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcţie de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ♢ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcţie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepoziţii, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ♢ (Precedat de prepoziţii, în forma o, cu valoare neutră) Au mai păţit-o şi alţii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumeşte obiectul neindividualizat în discuţie) Un prieten. ♢ (Accentuează noţiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ♢ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie şi mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparaţie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea că văd un Platon. ♦ (Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FIVE O\'CLÓCK s.n. Ceai servit la ora cinci după-amiază, însoţit de o gustare. ♦ Reuniune amicală făcută după-amiaza (în jurul orei cinci). [Pr.: faiv ă clóc] – Expr. engl.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

O1 s.m. invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere (4) mijlocie, rotunjită (2), din seria posterioară).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

O2 interj. 1. Exclamaţie (emfatică) folosită în invocaţii şi în apostrofe. 2. Exclamaţie care exprimă diverse stări emotive: mirare, admiraţie, mulţumire, dorinţă, mâhnire etc. 3. Exclamaţie care precedă şi întăreşte o afirmaţie, o constatare. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

O4 num. card. V. unu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

O5 adj. nehot. V. un2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

O3 art. nehot. V. un.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenţiona. ♢ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificaţia de...; b) (cu valoare de conjuncţie) aşadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aştepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă doreşte sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinţei sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influenţă asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimţi, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară îşi chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, serveşte la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. şi pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. şi: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veţi (pop. ăţi, eţi, oţi), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbeşte) ~ învaţă. A fost şi ~ la ţară. 2) Soţ (respectiv soţie). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesivă) Cartea lui. A lor a fost iniţiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, îi, i, lor, le, li se folosesc cu funcţie de complement indirect sau atribut) Fusul îi scapă ei din mână. 5) (formele de acuzativ îl, l, o, îi, i, le se folosesc cu funcţie de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el îl caută. 6) (formele i şi o se folosesc cu valoare neutră) Au mai păţit-o şi alţii. /<lat. illum, illa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

O interj. 1) (se foloseşte, prelungit, pentru a exprima mirare, bucurie, întristare, surprindere, revoltă, nemulţumire etc.). 2) (se foloseşte în invocaţii şi apostrofare, sporindu-le intensitatea). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenţie; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt.Vrei nu vrei fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinţei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenţă asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicaţie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

UN o (nişte) art. nehot. 1) (folosit înaintea unui substantiv comun, indică genul, numărul şi cazul acestuia şi îl prezintă ca nedeterminat, indefinit) Un oraş. O şcoală. 2) (folosit înaintea unui substantiv propriu, indică o asemănare cu persoana denumită de acest substantiv) Un Ion Creangă. O Marie Bieşu. /<lat. unus, una
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ţine locul persoanei despre care se vorbeşte. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Puşcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él. – Gen. luiĭlluĭ (pl. lorĭllōrum), dat. îiĭllĭ (pl. leĭllis), acuz. lĭllum, nom. pl. eiĭlli. Vocala iniţială are, ca aproape toate e iniţiale, un timbru uşor palatal; ar fi însă o greşeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se foloseşte şi ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) şi, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziţie tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).
(Dicţionarul etimologic român)

un num. – 1. Art. nedefinit: obiect neindividualizat. – 2. Num.: primul număr în numărătoare. – 3. Pron.: ţine locul unui subst. fără a indica în mod precis obiectul. – Mr., megl. un, ună, istr. un ur. Lat. ūnus (Puşcariu 1808; REW 9075), cf. vegl. yoin, it., sp. uno, prov., fr., cat. un, port. hum. – Forma 1 şi 2 un, f. o; 3 unul, f. una. Gen. unui(a), f. unei(a), pl. unor(a); a- paragogic este propriu pron., cf. acel. Pron. se paote folosi ca adj. pentru a scoate în relief şi înseamnă „unicul, singurul”: cf. cine poate lăsa păcatele, fără unul Dumnezeu? (Coresi). Forma f. una în funcţie de pron. nedef. n. înseamnă „ceva, un lucru nedefinit, o lovitură”. Unele dintre expresiile cu un sînt balcanice, cf. unul şi acelaşi, ngr. είς ϰαì ỏ αὐτος; unul şi unul, ngr. ἔνας ϰ’ἔνας; una, ngr. μιά. Der. uni, vb. (a pune împreună, a asambla, a grupa), pe care Puşcariu 1814 îl reduce la lat. unire; uneală, s.f. (unire); unire, s.f. (acţiunea de a uni); unit, adj. (care formează un tot; s.m., persoană care aparţine bisericii greco-catolice, uniat); unime, s.f. (unitate); unicel (var. înv. unişor), adj. (unic). – Comp. unealtă, s.f. (sculă; utilaj), pare să fie rezultat din une-alte (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276; Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 88; Tiktin; REW 382); unelti, vb. (a face, a făuri; a complota, a urzi intrigi); uneltitor, adj. (intrigant, care se ţine de intrigi); întruni, vb. (a reuni, a alătura); într’una, adv. (mereu); de-a una, adv. (înv., mereu) de unde totdeauna (var. întotdeauna), adv. (mereu); uneori, adv. (cîte o dată); desuni, vb. (a desface, a separa). Cf. împreună, vreun. Der. neol. unic, adj., din fr. unique; unifica, vb., din fr. unifier; uniform, adj., din fr. uniforme; unison, s.n., din fr. unisson; unitate, s.f., din fr. unité; uniune, s.f., din fr. union; reuni, vb., din fr. réunir.
(Dicţionarul etimologic român)

o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atonă. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astăzi se confundă complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o ştiu, Alecsandri; fără să mi-o ceară nimeni, Camil Petrescu) şi care pare să provină din lat. hoc, cf. poitev. o (elle était belle, elle o savait, cîntec popular din Parthenay). După Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacică. Der. din lat. ullam (Creţu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabilă.
(Dicţionarul etimologic român)

o interj. – Oh! – Mr. uă. Creaţie expresivă, cf. of. Sec. XVII, întărit în limba modernă de fr. oh. Der. din sl. (Tiktin) nu e probabilă. Cf. R. Carstensen, Die Interj. im Rom., Tübingen 1936, 28-31.
(Dicţionarul etimologic român)

FIVE-O´CLÓCK s.n. Ceai, însoţit de o gustare care se ia la ora cinci după-amiază. ♦ Petrecere făcută după-amiază în jurul orei cinci. [Pron. fai-vo-cloc. / < engl. five-o´clock – ora cinci].
(Dicţionar de neologisme)

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

pecétea-lui-Sólomon (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nelalócul lui (ei, său etc.) loc. adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Domnía ei s. f. art. + pr., g.-d. Domníei ei; abr. D-ei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. el, neacc. îl, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. îi, i-, -i, -i- (lua-i-ar)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Excelénţele lor s. f. art. pl. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Maiestăţile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăţilor lor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

péştele-lui-Sólomon s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iárba-lui-Antónie s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Măríile lor s.f. pl. art. + pr., g.-d. Măríilor lor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Domníile lor s. f. art. + pr., g.-d. Domníilor lor; abr. D-lor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Sfinţíile lor s. f. pl. art. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cápul-lui-Adám (zool.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Domnía lui s. f. art. + pr., g.-d. Domníei lui; abr. D-lui
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Înălţímile lor s. f. art. pl. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

săgeáta-lui-Dumnezéu s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

într-o prep. + art. sau + num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

î́ntr-un prep. + art. sau + num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

príntr-un prep. + art. sau + num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

príntr-o prep. + art. sau + num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

díntr-o prep. + art. sau + num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

díntr-un prep. + art. sau + num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

un adj. m., g.-d. únui, pl. únii; f. sg. o, g.-d. únei, pl. únele, g.-d. m. şi f. únor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

un num. m. cu valoare de adj., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tot úna adv. + adv. (ţine-o înainte tot una), adv. + num. (tot una şi una)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

O, o s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

o interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

care va să zică loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. şi pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veţi, 3 pl. vor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

un art. m., g.-d. únui; f. sg. o, g.-d. únei; pl. m. şi f. níşte, g.-d. únor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nici un adj. m., g.-d. nici únui
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
EL pron. dânsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)
(Dicţionar de sinonime)

CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.
(Dicţionar de sinonime)

CONSTANTA LUI PLÁNCK s. (FIZ.) cuantă de acţiune.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

BARBA-LUI-ARÓN s. v. rodul-pământului.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-LUI-TÁT s. v. tătăneasă.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-LUI-DUMNEZÉU s. v. lemnul-domnului.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-LUI-TÁTIN s. v. tătăneasă.
(Dicţionar de sinonime)

CAPUL-LUI-ADÁM s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.
(Dicţionar de sinonime)

O interj. v. of.
(Dicţionar de sinonime)

VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimţi. 6. v. intenţiona.
(Dicţionar de sinonime)