oștire

OŞTÍ, oştesc, vb. IV. Refl. şi intranz. (Înv. şi pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OŞTÍRE, oştiri, s.f. (Pop.) Armată, oaste, oştime. – V. oşti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE OŞT//Í mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OŞTÍR//E ~i f. pop. Totalitate a forţelor armate ale unei ţări; oaste; armată. /v. a se oşti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

oştí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oştésc, imperf. 3 sg. oşteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. oşteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

oştíre s. f., g.-d. art. oştírii; pl. oştíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OŞTÍ vb. v. bate, lupta, război.
(Dicţionar de sinonime)

OŞTÍRE s. v. armată.
(Dicţionar de sinonime)

OŞTÍRE s. v. conflict, război.
(Dicţionar de sinonime)