OŞTÍ, oştesc, vb. IV. Refl. şi intranz. (Înv. şi pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OŞTÍRE, oştiri, s.f. (Pop.) Armată, oaste, oştime. – V. oşti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SE OŞT//Í mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OŞTÍR//E ~i f. pop. Totalitate a forţelor armate ale unei ţări; oaste; armată. /v. a se oşti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
oştí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oştésc, imperf. 3 sg. oşteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. oşteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oştíre s. f., g.-d. art. oştírii; pl. oştíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OŞTÍ vb. v. bate, lupta, război.
(Dicţionar de sinonime)
OŞTÍRE s. v. armată.
(Dicţionar de sinonime)
OŞTÍRE s. v. conflict, război.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OŞTÍRE, oştiri, s.f. (Pop.) Armată, oaste, oştime. – V. oşti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OŞTÍR//E ~i f. pop. Totalitate a forţelor armate ale unei ţări; oaste; armată. /v. a se oşti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
oştí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oştésc, imperf. 3 sg. oşteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. oşteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oştíre s. f., g.-d. art. oştírii; pl. oştíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OŞTÍ vb. v. bate, lupta, război.
(Dicţionar de sinonime)
OŞTÍRE s. v. armată.
(Dicţionar de sinonime)
OŞTÍRE s. v. conflict, război.
(Dicţionar de sinonime)