oțerit

OŢERÍ vb. IV v. oţărî.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OŢERÍT, -Ă adj. v. oţărât.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

oţerí (oţerésc, oţerít), vb. refl. – 1. A strica gustul unei mîncări, a irita, a strepezi dinţii. 2. A se dezgusta, a se încrunta. – 3. A se supăra, a se bosumfla. – Var. oţărî, oţări. Origine îndoielnică. Trebuie să aibă legătură cu sb. ceriti se „a rîde sarcastic” (Scriban), bg. očervam „a-şi arăta colţii” (Candrea), bg. cerjă se „a lua un medicament”, rus. ščeriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comună a acestor cuvinte nu este clară. Oricum, nu e posibilă der. din sl. ostriti „a ascuţi” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oţerime, s.f. (Mold., dezgust); oţeros, adj. (Mold., înv., groaznic).
(Dicţionarul etimologic român)