oțet dex - definiţie, sinonime, conjugare

oțet

oţet oţet
OŢÉT s.n. Lichid cu gust acru, obţinut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, întrebuinţat în alimentaţie drept condiment sau conservant. ♢ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou şi cu oţet = a batjocori, a ocărî pe cineva. – Din sl. ocĩtŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OŢÉT n. Lichid foarte acru obţinut prin fermentarea acetică, mai ales a vinului, sau prin diluarea cu apă a acidului acetic şi întrebuinţat în alimentaţie (drept condiment şi conservant).Încetul cu încetul se face ~ul în orice situaţie trebuie să ai răbdare. /<sl. ocitu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

oţét (oţéturi), s.n. – Lichid cu gust acru folosit în alimentaţie; acid acetic diluat. Sl. ocĭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 235; REW 98; Conev 88) din lat. acetum (Romansky 123; der. din gotică, propusă prin sl. de REW, nu pare sigură), cf. bg., cr., slov., rut., rus. ocet, mag. eczet. Der. din lat. acetum (Cipariu, Elemente, 10; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Der. oţetar, s.m. (producător sau negustor de oţet; arbore ornamental, Rhus typhina); oţetar, s.n. (serviciu de masă pentru oţet şi untdelemn; vas pentru oţet); oţetărie, s.f. (fabrică de oţet); oţeţi, vb. (var. Mold. oţeti), vb. refl. (a se înăcri); oţetos, adj. (acru).
(Dicţionarul etimologic român)

oţét (oţéţi), s.m. – (Înv.) Părinte al Bisericii. Sl. otiči „părinte”. Sec. XVI. – Der. otecinic, s.n. (colecţie cu vieţile Sfinţilor), din sl. otičiniku. Termen de cultură, fără circulaţie. Cf. ocină.
(Dicţionarul etimologic român)

oţét s. n., (varietăţi) pl. oţéturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ot ote

Cuvinte se termină cu literele: et tet