oțetire

OŢETÍ, oţetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oţet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oţeţí vb. IV] – Din oţet.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OŢETÍRE, oţetiri, s.f. Faptul de a se oţeti. – V. oţeti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OŢEŢÍ vb. IV v. oţeti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE OŢET//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre vinuri) A se transforma în oţet; a deveni asemănător cu oţetul; a se înăcri. 2) fig. fam. A deveni ursuz ca urmare a nemulţumirii de acţiunile sau vorbele cuiva; a se bosumfla; a se îmbufna; a se şifona. /Din oţet
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OŢEŢÍRE s.f. v. OŢEŢI. [DEX \'98]
(Alte dicţionare)

oţetí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oţetésc, imperf. 3 sg. oţeteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. oţeteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

oţetíre s. f., g.-d. art. oţetírii; pl. oţetíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OŢETÍ vb. v. acri.
(Dicţionar de sinonime)

OŢETÍRE s. v. acrire.
(Dicţionar de sinonime)