oaie

OÁIE, oi, s.f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte şi carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ♢ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoţi) două piei de pe o oaie = a urmări un câştig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părţi. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deştept (sau şiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acţiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creştin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OÁIE oi f. 1) Mamifer rumegător domestic, crescut pentru lână, lapte şi carne. ♢ Ca oile buluc; în dezordine. Şiret (sau deştept) ca oaia naiv, prost. 2) Femela matură a acestui animal. 3) fig. depr. Om mărginit. 4) mai ales la pl. (în limbajul bisericesc) Om credincios în raport cu preotul. [G.-D. oii] /<lat. ovis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

oáie (ói), s.f. – 1. Mioară (Ovis aries). – 2. Membru al turmei de credincioşi. – Mr. oae, megl. oaiă, istr. oie. Lat. ǒvem (Puşcariu 1211; Candrea-Dens., 1265; REW 6127). S-a păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169), fiind eliminat în alte idiomuri rom. din cauza confuziei cu ōvum (Wartburg, Zur Benennung des Schafes, în Abh. Akad., Berlin, X, 1918). Fonetismul pare corect; explicaţia prin intermediul unui sing. reconstituit după pl. în loc de *oauă (Densusianu, Hlr., 30; Byck-Graur 22) nu este exactă. Der. oier (mr. uear), s.m. (cioban), pe care Pascu, I, 134 îl derivă din lat. *oviārius; oierie, s.f. (tîrlă, stînă); oaie-seacă, s.f. (taxă introdusă de domnitorul Alexandru, în 1573); oierit, s.n. (impozit pe păşunat, de 3 parale şi de 6 bani, începînd din 1748 pentru fiecare oaie; suprimat de boieri în 1741, restabilit în 1748, micşorat la o treime, de clasa boierească în 1775); oiesc, adj. (de oaie, ovin); oieşte, adv. (ca oile); oieşea, s.f. (varietate de urzică, Urtica urens); oiţă, s.f. (cintezoi, Fringilla montifringilla, anemonă, Anemone silvestris); oină, s.f. (carne de berbec), cuvînt folosit numai de Cantemir, din lat. ǒvῑna (REW 6126), cf. mr. uin „lapte de oaie”.
(Dicţionarul etimologic român)

oáia-mórţilor s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

oáie s. f., art. oáia, g.-d. art. óii; pl. oi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Ciobánul-cu-Óile (astron.) s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

límba-óii (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţâţa-óii (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Păstórul-cu-Óile (astron.) s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BRUSTURUL-ÓII s. v. lăptucul-oii.
(Dicţionar de sinonime)

CIOBÁNUL-CU-ÓILE s. v. lira.
(Dicţionar de sinonime)

LĂPUŞ-DE-OÁIE s. v. lăptucul-oii.
(Dicţionar de sinonime)

OAIA-MÓRŢILOR s. v. becaţă, becaţină.
(Dicţionar de sinonime)

OÁIE s. (ZOOL.; Ovis aries) (Transilv. şi Ban.) păcuină, (înv.) marială.
(Dicţionar de sinonime)

SPANACUL-ÓILOR s. v. spanacul-ciobanilor.
(Dicţionar de sinonime)

LIMBA-ÓII s. v. limbariţă, pătlagină.
(Dicţionar de sinonime)

ŢÂŢA-ÓII s. v. arnică, ciuboţica-cucului, degetar, degetariţă, degeţel, podbal-de-munte.
(Dicţionar de sinonime)

PĂSTORUL-CU-ÓILE s. art. v. pleiadele.
(Dicţionar de sinonime)