OÁRĂ2, oare, s.f. (Reg.) Orătanie. – Lat. ovaria „ouătoare”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OÁRĂ3 s.f. v. oră.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OÁRĂ1, ori, s.f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ♢ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puţine ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ♢ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OÁRE adv. interog. (De obicei întăreşte valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziţii) Oare nu cumva a venit pe la d-ta pe-acasă? – Lat. volet. Cf. alb. v a l l ë.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OÁRĂ ori f. (la sing. precedat de un numeral ordinal; la pl. în componenţa numeralelor adverbiale) Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; dată. Prima ~. A treia ~. De cinci ori. ♢ Ori de câte ori de fiecare dată. /<lat. hora
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OÁRE adv. (atribuie celor spuse valoare interogativă sau dubitativă): ~ aşa să fie? Se poate ~? /<lat. volet
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
oáră (oáre), s.f. – (Trans., Munt.) Pasăre de curte. – Var. hoară. Probabil din lat. *ōvāria „care dă ouă” (Candrea-Dens., 1295; REW 6128 preferă ipoteza unui der. rom. de la ou). E mai puţin probabilă der. din lat. *avula (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 836a) şi încă şi mai puţin cea din lat. ala (Tiktin). Se foloseşte mai ales la pl. – Der. orătanie (var. orătenie), s.f. (Olt., Munt., pasăre de curte; stîrpitură).
(Dicţionarul etimologic român)
oáre adv. – Serveşte pentru a întări interogaţia: atunci, aşadar, deci. – Var. ori. Mr. ori. Lat. *volet, formă populară în loc de vult „vrea” (Tiktin, Scriban). Der. din oară „dată” (Candrea) e mai dificil semantic. – Var. ori, identică semantic în interogaţie, se preferă acum în alternanţă ori... ori (sau... sau) şi se pare să se nuanţeze diferit în compunere. Comp. doară (var. doar, fam. dor), adv. (atunci, deci, serveşte pentru a întări interogaţia; poate, întîmplător; măcar, cel puţin; posibil; numai; la urma urmei), în loc de de oare (după Cihac, I, 183; Candrea-Dens., 1270 şi Candrea, din lat. de hora; după Philippide, Principii, 93, din lat. dolet; după Procopovici, Dacor., III, 629-42, în loc de a doua oară; după Scriban, din lat. *devolet; oarecine, pron. indef. (o persoană nedeterminată); oricine, pron. indef. (cineva); orişicine, pron. indef. (cineva); oarece, pron. indef. (un anumit lucru); ori(şi)ce, pron. indef. (un lucru oarecare); oarecare (var. ori(şi)care), adj. indef. (cineva); oarecînd, adv. (într-un timp nedeterminat, odată); ori(şi)cînd, adv. (în orice moment, totdeauna); oarecît, adj. (o anumită cantitate); ori(şi)cît, adj. (orice cantitate); oarecum, adv. (într-un anumit fel); ori(şi)cum, adv. (de orice fel); oareunde, adv. (într-o anumită parte); ori(şi)unde, adv. (în orice loc). Nuanţele indicate nu sînt perfect delimitate; oareşi- este ceva mai rar decît orişi-. Pentru comp. cf. lat. -vult, sp. quiera, sl. ašte. Din rom. provine iud. sp. or „sau” (Wagner 75) şi rut. vare (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 408).
(Dicţionarul etimologic român)
oáră (timp) s. f., pl. ori
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oáră (zool.) s. f., g.-d. art. oárei; pl. oáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oáre adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OÁRĂ s. dată. (Prima ~.)
(Dicţionar de sinonime)
OÁRĂ s. v. orătanie, pasăre.
(Dicţionar de sinonime)
OÁRE adv. (interogativ) 1. poate?, (astăzi rar) au?, (înv. şi pop.) ori?, (reg.) doar? (~ nu ţi-am dat ce ai vrut?) 2. dar?, păi? (~ aşa să fie?)
(Dicţionar de sinonime)
OÁRE conj. v. fie, ori, sau.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OÁRĂ3 s.f. v. oră.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OÁRE adv. interog. (De obicei întăreşte valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziţii) Oare nu cumva a venit pe la d-ta pe-acasă? – Lat. volet. Cf. alb. v a l l ë.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OÁRĂ ori f. (la sing. precedat de un numeral ordinal; la pl. în componenţa numeralelor adverbiale) Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; dată. Prima ~. A treia ~. De cinci ori. ♢ Ori de câte ori de fiecare dată. /<lat. hora
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OÁRE adv. (atribuie celor spuse valoare interogativă sau dubitativă): ~ aşa să fie? Se poate ~? /<lat. volet
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
oáră (oáre), s.f. – (Trans., Munt.) Pasăre de curte. – Var. hoară. Probabil din lat. *ōvāria „care dă ouă” (Candrea-Dens., 1295; REW 6128 preferă ipoteza unui der. rom. de la ou). E mai puţin probabilă der. din lat. *avula (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 836a) şi încă şi mai puţin cea din lat. ala (Tiktin). Se foloseşte mai ales la pl. – Der. orătanie (var. orătenie), s.f. (Olt., Munt., pasăre de curte; stîrpitură).
(Dicţionarul etimologic român)
oáre adv. – Serveşte pentru a întări interogaţia: atunci, aşadar, deci. – Var. ori. Mr. ori. Lat. *volet, formă populară în loc de vult „vrea” (Tiktin, Scriban). Der. din oară „dată” (Candrea) e mai dificil semantic. – Var. ori, identică semantic în interogaţie, se preferă acum în alternanţă ori... ori (sau... sau) şi se pare să se nuanţeze diferit în compunere. Comp. doară (var. doar, fam. dor), adv. (atunci, deci, serveşte pentru a întări interogaţia; poate, întîmplător; măcar, cel puţin; posibil; numai; la urma urmei), în loc de de oare (după Cihac, I, 183; Candrea-Dens., 1270 şi Candrea, din lat. de hora; după Philippide, Principii, 93, din lat. dolet; după Procopovici, Dacor., III, 629-42, în loc de a doua oară; după Scriban, din lat. *devolet; oarecine, pron. indef. (o persoană nedeterminată); oricine, pron. indef. (cineva); orişicine, pron. indef. (cineva); oarece, pron. indef. (un anumit lucru); ori(şi)ce, pron. indef. (un lucru oarecare); oarecare (var. ori(şi)care), adj. indef. (cineva); oarecînd, adv. (într-un timp nedeterminat, odată); ori(şi)cînd, adv. (în orice moment, totdeauna); oarecît, adj. (o anumită cantitate); ori(şi)cît, adj. (orice cantitate); oarecum, adv. (într-un anumit fel); ori(şi)cum, adv. (de orice fel); oareunde, adv. (într-o anumită parte); ori(şi)unde, adv. (în orice loc). Nuanţele indicate nu sînt perfect delimitate; oareşi- este ceva mai rar decît orişi-. Pentru comp. cf. lat. -vult, sp. quiera, sl. ašte. Din rom. provine iud. sp. or „sau” (Wagner 75) şi rut. vare (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 408).
(Dicţionarul etimologic român)
oáră (timp) s. f., pl. ori
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oáră (zool.) s. f., g.-d. art. oárei; pl. oáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oáre adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OÁRĂ s. dată. (Prima ~.)
(Dicţionar de sinonime)
OÁRĂ s. v. orătanie, pasăre.
(Dicţionar de sinonime)
OÁRE adv. (interogativ) 1. poate?, (astăzi rar) au?, (înv. şi pop.) ori?, (reg.) doar? (~ nu ţi-am dat ce ai vrut?) 2. dar?, păi? (~ aşa să fie?)
(Dicţionar de sinonime)
OÁRE conj. v. fie, ori, sau.
(Dicţionar de sinonime)