obârșie

OBẤRŞIE, obârşii, s.f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OBÂRŞI//E ~i f. 1) Punct de plecare; punct iniţial; origine. 2) Apartenenţă socială sau etnică; matcă; ascendentă; provenienţă; origine. 3) Loc de naştere; baştină. 4) Loc de unde porneşte albia unei ape curgătoare; izvor. /<sl. obruši
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

obîrşíe (-íi), s.f. – 1. Izvor, naştere, începutul unui rîu. – 2. Origine, început, provenienţă. Sl. obrusi „înălţime, parte superioară” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 448; Conev 40), cf. ceh. brsina „pădure montană”. – Der. obîrşi, vb. (a termina, a sfîrşi), din sl. obrušati; obîrşenie, s.f. (sfîrşit, capăt). Semantismul der. (ambele învechite) este ciudat, dar depinde de sl., unde obrusi „parte superioară” se percepe cu „parte finală”, de unde obrušati „a termina, a isprăvi”.
(Dicţionarul etimologic român)

obârşie s. f. (sil. -şi-e), art. obârşia (sil. -şi-a), g.-d. art. obârşiei; pl. obârşii, art. obârşiile (sil.-şi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OBÂRŞIE s. 1. v. izvor. 2. v. origine. 3. naştere, origine, provenienţă, (livr.) extracţie, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiţă, (astăzi rar) seminţie, (înv. şi reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era ţăran prin ~.) 4. ascendenţă, origine. (Are o ~ modestă.) 5. v. origine, (fig.) izvor, matcă. (S-a întors la ~.) 6. v. sursă. 7. v. cauză.
(Dicţionar de sinonime)

OBÂRŞIE s. v. creastă, creştet, culme, pas, pisc, strâmtoare, trecătoare, vârf.
(Dicţionar de sinonime)