obștire

OBŞTÍ, obştesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înştiinţa, a anunţa tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obşte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OBŞTÍRE, obştiri, s.f. (Înv.) Acţiunea de a obşti şi rezultatul ei; înştiinţare, anunţare. – V. obşti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A OBŞT//Í ~ésc tranz. înv. A face cunoscut unei colectivităţi; a anunţa în mod public. /<sl. obištiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

obştí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. obştésc, imperf. 3 sg. obşteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. obşteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

obştíre s. f., g.-d. art. obştírii; pl. obştíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)