obiectare dex - definiţie, sinonime, conjugare
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecţie; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susţine altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecţie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A OBIECT//Á ~éz tranz. A aduce în calitate de argumente contrare, manifestându-şi dezacordul cu cele spuse de interlocutor; a înainta ca obiecţie. /Din obiecţie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OBIECTÁ vb. I. tr. A ridica o obiecţie; a spune ceva contrar; a contesta. [Pron. o-biec-. / < lat. obiectare, cf. fr. objecter].
(Dicţionar de neologisme)

OBIECTÁRE s.f. Acţiunea de a obiecta şi rezultatul ei; obiecţie. [< obiecta].
(Dicţionar de neologisme)

OBIECTÁ vb. tr. a aduce o obiecţie; a spune ceva contrar; a contesta. (< fr. objecter, lat. obiectare)
(Marele dicţionar de neologisme)

!obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

obiectá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectéz, 3 sg. şi pl. obiecteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
OBIECTÁ vb. a reproşa, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ob obi obie obiec obiect

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ctare ectare