obijduit

OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăţi, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OBIJDUÍT, -Ă, obijduiţi, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptăţit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A OBIJDU//Í ~iésc tranz. pop. 1) A face să sufere, cauzând o obidă. 2) A înzestra în mod insuficient (cu ceva). În ce priveşte statura, natura l-a ~it. 3) înv. A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a asupri; a oprima; a împila /<sl. obiždon
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

obijduí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. obijduiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OBIJDUÍ vb. v. asupri, exploata, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, tiraniza, urgisi.
(Dicţionar de sinonime)

OBIJDUÍT adj., s. v. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, urgisit.
(Dicţionar de sinonime)