obişnuí

OBIŞNUÍ, obişnuiesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A câştiga sau a face să câştige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiaşi acţiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăţa. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. şi refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuinţa. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A OBIŞNU//Í ~iésc tranz. 1) A face să se obişnuiască. 2) A practica în calitate de obicei; deprindere. ~ plimbări la aer liber. ~ieşte să studieze la bibliotecă. /cf. bulg. obiţno
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE OBIŞNU//Í mă ~iésc intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziţia cu) A deveni cunoscut îndeaproape în urma unor contacte repetate; a se învăţa; a se deprinde; a se familiariza. ~ cu noul colectiv. ~ cu lucrul. /cf. bulg. obiţno
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

obişnuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. obişnuiésc, imperf. 3 sg. obişnuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. obişnuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OBIŞNUÍ vb. 1. v. aclimatiza. 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Aşa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Aşa ~ noi să facem.) 5. v. deprinde.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A (se) obişnui ≠ a (se) dezbăra, a (se) dezobişnui
(Dicţionar de antonime)

A se obişnui ≠ a se debarasa, a se dezvăţa
(Dicţionar de antonime)