oblăduitor

OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. şi pop.; adesea substantivat) Care oblăduieşte, guvernează, conduce, cârmuieşte; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OBLĂDUIT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) înv. Care oblăduieşte; ocrotitor. [Sil. -blă-] /a oblădui + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OBLĂDUITÓR² ~i m. înv. 1) Persoană care oblăduieşte, guvernează; conducător. 2) Persoană care protejează, apără; pro-tector. [Sil. -blă-] /a oblădui + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

oblăduitór adj. m. (sil. -blă-du-i-), pl. oblăduitóri; f. sg. şi pl. oblăduitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OBLĂDUITÓR s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.
(Dicţionar de sinonime)