ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat faţă de o dreaptă sau faţă de un plan; pieziş, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o altă dreaptă sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri şi prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate faţă de bază; (despre conuri şi piramide) cu dreapta care uneşte vârful cu centrul bazei înclinată faţă de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colţurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv şi dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepţia nominativului şi a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. şi pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. şi intranz. A alia, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÓBLI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care se află sub un unghi faţă de orizontală; pieziş; costiş. Linie ~că. Poziţie ~că. Rază ~că. 2) (despre ochi) Care are colţurile ridicate spre tâmple; codat. 3) (despre privire) Care vădeşte suspiciune; iscoditor. 4) gram.: Caz ~ orice caz în afară de nominativ. [Sil. o-blic] /<lat. obliquus, fr. oblique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A OBLIC//Í ~ésc tranz. înv. 1) A găsi după multă căutare; a dibui. 2) A prinde de veste; a afla. [Sil. -bli-] /<sl. obliţiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
óblic (óblică), adj. – Pieziş. Fr. oblique, din lat. obliquus. Accentul se poate datora influenţei lui oblu. – Der. oblicitate, s.f., după fr. obliquité.
(Dicţionarul etimologic român)
oblicí (oblicésc, oblicít), vb. – 1. A manifesta. – 2. A descoperi, a revela. – 3. A se informa, a-şi da seama, a se impune. – 4. (Mold., Trans.) A adulmeca, a urmări, a cerceta. Sl. obličiti „a manifesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 469; Tiktin). Sec. XVI, înv., în afară de ultimul sens. – Der. oblicitor, s.m. (înv., denunţător).
(Dicţionarul etimologic român)
ÓBLIC, -Ă adj. Înclinat faţă de o dreaptă sau faţă de un plan; care nu este drept, care nu este perpendicular; pieziş. ♢ Caz oblic = denumire a cazurilor care nu exprimă un raport direct (ca genitivul, dativul, ablativul etc.). // s.f. (Mat.) Dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta sau pe planul dat. [Cf. fr. oblique, lat. obliquus].
(Dicţionar de neologisme)
ÓBLIC, -Ă I. adj. înclinat faţă de o dreaptă sau de un plan; pieziş. o (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprimă un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.). II. adj., s. n. (muşchi) a cărui acţiune se exercită în direcţii neparalele cu planul de simetrie a corpului. II. s. f. (mat.) dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta, sau pe planul dat. (< fr. oblique, lat. obliquus)
(Marele dicţionar de neologisme)
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
óblic adj. m. (sil. -blic), pl. óblici; f. sg. óblică, pl. óblice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oblicí vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. obliceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÓBLIC adj., adv. 1. adj. v. înclinat. 2. adv. pieziş, (pop.) ponciş, (reg.) şoldiş, (Transilv. şi Ban.) cordiş, (Olt. şi Munt.) păliş. (Poteca coboară ~.) 3. adv. v. transversal. 4. adj., adv. v. diagonal. 5. adj., adv. v. pieziş.
(Dicţionar de sinonime)
OBLICÍ vb. v. afla, auzi, bate, condamna, descoperi, găsi, osândi, pedepsi, şti.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. şi pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. şi intranz. A alia, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A OBLIC//Í ~ésc tranz. înv. 1) A găsi după multă căutare; a dibui. 2) A prinde de veste; a afla. [Sil. -bli-] /<sl. obliţiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
óblic (óblică), adj. – Pieziş. Fr. oblique, din lat. obliquus. Accentul se poate datora influenţei lui oblu. – Der. oblicitate, s.f., după fr. obliquité.
(Dicţionarul etimologic român)
oblicí (oblicésc, oblicít), vb. – 1. A manifesta. – 2. A descoperi, a revela. – 3. A se informa, a-şi da seama, a se impune. – 4. (Mold., Trans.) A adulmeca, a urmări, a cerceta. Sl. obličiti „a manifesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 469; Tiktin). Sec. XVI, înv., în afară de ultimul sens. – Der. oblicitor, s.m. (înv., denunţător).
(Dicţionarul etimologic român)
ÓBLIC, -Ă adj. Înclinat faţă de o dreaptă sau faţă de un plan; care nu este drept, care nu este perpendicular; pieziş. ♢ Caz oblic = denumire a cazurilor care nu exprimă un raport direct (ca genitivul, dativul, ablativul etc.). // s.f. (Mat.) Dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta sau pe planul dat. [Cf. fr. oblique, lat. obliquus].
(Dicţionar de neologisme)
ÓBLIC, -Ă I. adj. înclinat faţă de o dreaptă sau de un plan; pieziş. o (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprimă un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.). II. adj., s. n. (muşchi) a cărui acţiune se exercită în direcţii neparalele cu planul de simetrie a corpului. II. s. f. (mat.) dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta, sau pe planul dat. (< fr. oblique, lat. obliquus)
(Marele dicţionar de neologisme)
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
óblic adj. m. (sil. -blic), pl. óblici; f. sg. óblică, pl. óblice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oblicí vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. obliceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÓBLIC adj., adv. 1. adj. v. înclinat. 2. adv. pieziş, (pop.) ponciş, (reg.) şoldiş, (Transilv. şi Ban.) cordiş, (Olt. şi Munt.) păliş. (Poteca coboară ~.) 3. adv. v. transversal. 4. adj., adv. v. diagonal. 5. adj., adv. v. pieziş.
(Dicţionar de sinonime)
OBLICÍ vb. v. afla, auzi, bate, condamna, descoperi, găsi, osândi, pedepsi, şti.
(Dicţionar de sinonime)