oblăduire

OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s.f. (Înv. şi pop.) Acţiunea de a (se) oblădui şi rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OBLĂDUÍR//E ~i f. înv. 1) v. A OBLĂDUI. 2) Organ de conducere; ocârmuire; administra-ţie. [Sil. -blă-] /v. a oblădui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

oblăduíre s. f. (sil. -blă-), g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OBLĂDUÍRE s. v. egidă.
(Dicţionar de sinonime)

OBLĂDUÍRE s. v. administrare, administra-ţie, apărare, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, ferire, gospodărire, guvernare, ocrotire, păzire, protecţie, protejare, sprijin, stăpânire.
(Dicţionar de sinonime)