oboi

OBÓI, oboaie, s.n. Instrument muzical de suflat în formă de tub, cu ancie dublă, construit din lemn special, cu găuri şi cu clape, folosit mai ales în orchestră. – Din it. oboe, germ. Oboe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OBÓI oboáie n. Instrument muzical de suflat constând dintr-un tub conic de lemn, cu ancie dublă, cu orificii laterale şi cu clape. /<it. oboe, germ. Oboe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

obói (-iuri), s.n. – Instrument muzical de suflat. – Var. pl. oboaie. Fr. haut-bois, prin intermediul germ. Hoboe. – Der. oboist, s.m. (cîntăreţ la oboi).
(Dicţionarul etimologic român)

OBÓI s.n. Instrument muzical de suflat, din lemn, în formă de tub, cu ancie dublă, cu găuri şi cu clape. [Cf. it. oboe, germ. Oboe, fr. hautbois].
(Dicţionar de neologisme)

OBÓI s. n. instrument muzical de suflat, din lemn, în formă de tub, cu ancie dublă, cu găuri şi clape. (< it. oboe, germ. Oboe)
(Marele dicţionar de neologisme)

obói s. n., pl. oboáie
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OBÓI s. (MUZ.) (înv.) piscoi. (Cântă la ~.)
(Dicţionar de sinonime)