obosire dex - definiţie, sinonime, conjugare
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. şi refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ♢ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, scr. obositi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OBOSÍRE, obosiri, s.f. (Rar) Faptul de a (se) obosi; oboseală. – V. obosi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A OBOS//Í ~ésc 1. intranz. (despre fiinţe) A-şi pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a osteni. 2. tranz. (fiinţe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE OBOS//Í mă ~ésc intranz. A depune eforturi susţinute; a se strădui din răsputeri; a se necăji; a se chinui; a se căzni; a se munci; a se osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

obosí (obosésc, obosít), vb. – A se osteni, a se plictisi, a i se urî de ... Sb., slov. obositi „a ajunge desculţ”, din sl. bosi „desculţ” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221; Tiktin; Puşcariu, Lr., 282). În Olt. şi Munt. (ALR, I, 102); în Mold. este preferat osteni. – Der. oboseală, s.f. (osteneală); obositor, adj. (care oboseşte).
(Dicţionarul etimologic român)

obosí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. oboseáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

obosíre s. f., g.-d. art. obosírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
OBOSÍ vb. 1. a osteni, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atâta efort.) 2. v. munci. 3. v. deranja.
(Dicţionar de sinonime)

OBOSÍRE s. v. oboseală, osteneală, trudă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ob obo obos obosi obosir

Cuvinte se termină cu literele: re ire sire osire bosire