OBSCURÁ, obscurez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînţeles. – Din fr. obscur.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OBSCURÁRE, obscurări, s.f. Acţiunea de a obscura. – V. obscura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A OBSCUR//Á ~éz tranz. A face să de-vină obscur. /Din obscur
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OBSCURÁ vb. I. tr., refl. A face obscur; a (se) întuneca. [Cf. it. obscurare].
(Dicţionar de neologisme)
OBSCURÁRE s.f. Acţiunea de a obscura şi rezultatul ei. [< obscura].
(Dicţionar de neologisme)
OBSCURÁ vb. tr. 1. a face să devină obscur; a întuneca. 2. a face să devină neclar. (< it. obscurare)
(Marele dicţionar de neologisme)
obscurá vb., ind. prez. 1 sg. obscuréz, 3 sg. şi pl. obscureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OBSCURÁRE, obscurări, s.f. Acţiunea de a obscura. – V. obscura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OBSCURÁ vb. I. tr., refl. A face obscur; a (se) întuneca. [Cf. it. obscurare].
(Dicţionar de neologisme)
OBSCURÁRE s.f. Acţiunea de a obscura şi rezultatul ei. [< obscura].
(Dicţionar de neologisme)
OBSCURÁ vb. tr. 1. a face să devină obscur; a întuneca. 2. a face să devină neclar. (< it. obscurare)
(Marele dicţionar de neologisme)
obscurá vb., ind. prez. 1 sg. obscuréz, 3 sg. şi pl. obscureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)