ocă dex - definiţie, sinonime, conjugare

ocă

ocă oca oca
ÓCĂ s.f. v. oca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OCÁ, ocale, s.f. Veche unitate de măsură pentru capacităţi şi greutăţi, egală cu circa un litru (sau un kilogram) şi un sfert; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură; vasul cu care se măsoară. ♢ Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. ♢ Expr. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o faptă necinstită. [Pl. şi: oca, ocă. – Var.: (înv. şi reg.) ócă s.f.] – Din tc. okka.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OCÁ ~le f. înv. 1) Unitate de măsură a greutăţii şi capacităţii (egală, aproximativ, cu un kilogram sau cu un litru şi jumătate). ♢ ~ mică măsură falsă, mai mică decât cea legală. A prinde pe cineva cu ~ua mică a prinde pe cineva cu o minciună. 2) Vas care corespunde acestei unităţi de măsură. 3) Cantitate de marfă măsurată cu acest vas. [Art. ocaua; G.-D. ocalei] /<turc. okka
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ocá (ocále), s.f. – 1. Greutate înv., egală cu 1271 g în Munt. şi 1201 g în Mold. – 2. Măsură înv. de capacitate pentru lichide, valorînd 1,25 l în Munt. şi 1,288 l în Mold. – Var. (Mold.) ocă. Mr., megl. ocă. Tc. oka (Roesler 600; Şeineanu, II, 273; Lokotsch 1590), cf. ngr. ὀϰά, alb. okë, bg., pol. oka; are la bază arab. ukia ‹ gr. οὐγϰία, cf. sp. onza.
(Dicţionarul etimologic român)

ocá s. f., art. ocáua, g.-d. art. ocálei; pl. ocále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ócă s.f. (reg., înv.) cauză, motiv, pricină.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)


Cuvinte care încep cu literele: oc

Cuvinte se termină cu literele: ca